Societatea Naţională Crucea Roşie (SNCR) din
România va propune Parlamentului un proiect de lege pentru încurajarea
voluntariatului. Preşedinta Consiliului Naţional al SNCR, Mihaela Geoană, a
declarat că propunerea legislativă, aprobată în timpul şedinţei desfăşurate
sâmbătă la Tulcea, vizează inclusiv considerarea ca vechime în muncă a
perioadei în care diferite persoane au
desfăşurat activităţi de voluntariat. “Vom
discuta propunerea noastră şi cu alte organizaţii neguvernamentale din România
pentru ca vocea noastră să fie mai puternică iar oamenii să fie mai determinaţi
să ajute de-a lungul timpului, având în vedere că vor primi o răsplată”, a
declarat Mihaela Geoană. Aprobarea de către Parlamentul României a unei asemenea iniţiative ar reprezenta o apropiere de normele Uniunii Europene în domeniul dezvoltării societăţii civile şi a voluntariatului. “Mai sunt multe prevederi legislative care trebuie aprobate astfel încât să putem vorbi de o aliniere la normele europene. Apreciem faptul că în 2007 au fost aprobate normele metodologice prin care beneficiem de fonduri din partea statului, dar este nevoie de un sistem complex pentru încurajarea voluntariatului, inclusiv de facilităţi fiscale pentru donaţii” - a subliniat preşedinta Consiliului Naţional al SNCR. /Rompres/