Guvernul a aprobat, în şedinţa din 11 octombrie, normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, care transpune integral Directiva Cadru nr. 89/391/CEE privind punerea în aplicare a măsurilor care vizează îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
Astfel, sunt eliminate prevederile care erau în contradicţie cu legislaţia europeană în domeniu, precum: metodologia de certificare a calităţii echipamentelor tehnice din punctul de vedere al securităţii muncii, folosirea sintagmei "protecţia muncii" în locul celei europene, "securitatea şi sănătatea muncii" sau sancţionarea contravenţională a angajaţilor sau participarea angajaţilor cu până la 50% la plata echipamentului individual de lucru.
Potrivit principiului fundamental european în domeniu, angajatorul răspunde de securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă stabileşte că angajatorii sunt obligaţi să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi să elaboreze un plan de prevenire şi protecţie şi de instrucţiuni, în funcţie de particularităţile activităţii desfăşurate.
Angajatorul trebuie să urmărească, în primul rând, să evite riscurile, iar pe cele care nu pot fi evitate să le evalueze şi să le combată. Tot angajatorului îi revine responsabilitatea de a lua toate măsurile necesare de prevenire şi protecţie a lucrătorilor, cu respectarea ierarhizării măsurilor, conform principiilor generale ale prevenirii.
Normele metodologice prevăd că angajatorul are posibilitatea de a desemna lucrători care să se ocupe de activităţile de prevenire şi protecţie, de a apela la servicii externe şi de a consulta lucrătorii şi stabileşte, totodată, obligaţii şi pentru lucrători. Aceste prevederi nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
Angajatorul are obligaţia să obţină autorizaţie de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.
Totodată, angajatorul trebuie să depună în acest sens o cerere la Inspectoratul teritorial de muncă, copii de pe actele de înfiinţare a unităţii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare. Certificatul constatator se eliberează de către Inspectoratul teritorial de muncă în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii.
Angajatorul trebuie să înfiinţeze şi să asigure funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Comitetul se constituie, potrivit Normelor metodologice, în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv în cele cu capital străin care desfăşoară activităţi pe teritoriul României. Din Comitetul de securitate şi sănătate fac parte reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniu, precum şi angajatorul sau reprezentantul său legal şi reprezentanţii acestuia, în număr egal cu cel al lucrătorilor şi medicul de medicina muncii.
În unităţile care au un număr mai mic de 50 de lucrători, atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniu.
Totodată, angajatorii au obligaţia să asigure protecţia specială a grupurilor sensibile (femei gravide, lehuze sau care alăptează, tineri, persoane cu dizabilităţi), să asigure acelaşi nivel de protecţie, atât pentru angajaţii permanenţi ai unităţii, cât şi pentru angajaţii pe durată determinată, să informeze angajatorii din orice unitate exterioară despre riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie specifice şi să supravegheze starea de sănătate a lucrătorilor, prin medici de medicină a muncii.
O componentă importantă a prevenirii este instruirea în domeniu, cu scopul însuşirii cunoştinţelor şi formării deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă. Instruirea se realizează în timpul programului de lucru.
Normele metodologice cuprind prevederi privind starea de pericol grav şi iminent şi zonele cu risc ridicat în vederea stabilirii măsurilor de securitate care se impun în astfel de situaţii.
Având în vedere transformările de pe piaţa muncii, legea conţine prevederi care se aplică şi persoanelor aflate în perioada de verificare a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoanelor care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat sau şomerilor, pe durata participării la o formă de pregătire profesională.
În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma, dacă are capacitatea necesară, atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
De asemenea, în lege sunt prevăzute instituţiile nou înfiinţate cu atribuţii în domeniu: Inspecţia Muncii şi Direcţia de accidente de muncă şi boli profesionale din cadrul CNPAS.
Legea stabileşte sancţiuni contravenţionale şi penale pentru a determina angajatorul să îşi îndeplinească responsabilităţile legale pentru crearea de locuri de muncă mai sigure şi mai bune. (Rompres)
Potrivit principiului fundamental european în domeniu, angajatorul răspunde de securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă stabileşte că angajatorii sunt obligaţi să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi să elaboreze un plan de prevenire şi protecţie şi de instrucţiuni, în funcţie de particularităţile activităţii desfăşurate.
Angajatorul trebuie să urmărească, în primul rând, să evite riscurile, iar pe cele care nu pot fi evitate să le evalueze şi să le combată. Tot angajatorului îi revine responsabilitatea de a lua toate măsurile necesare de prevenire şi protecţie a lucrătorilor, cu respectarea ierarhizării măsurilor, conform principiilor generale ale prevenirii.
Normele metodologice prevăd că angajatorul are posibilitatea de a desemna lucrători care să se ocupe de activităţile de prevenire şi protecţie, de a apela la servicii externe şi de a consulta lucrătorii şi stabileşte, totodată, obligaţii şi pentru lucrători. Aceste prevederi nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
Angajatorul are obligaţia să obţină autorizaţie de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.
Totodată, angajatorul trebuie să depună în acest sens o cerere la Inspectoratul teritorial de muncă, copii de pe actele de înfiinţare a unităţii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare. Certificatul constatator se eliberează de către Inspectoratul teritorial de muncă în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii.
Angajatorul trebuie să înfiinţeze şi să asigure funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Comitetul se constituie, potrivit Normelor metodologice, în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv în cele cu capital străin care desfăşoară activităţi pe teritoriul României. Din Comitetul de securitate şi sănătate fac parte reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniu, precum şi angajatorul sau reprezentantul său legal şi reprezentanţii acestuia, în număr egal cu cel al lucrătorilor şi medicul de medicina muncii.
În unităţile care au un număr mai mic de 50 de lucrători, atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniu.
Totodată, angajatorii au obligaţia să asigure protecţia specială a grupurilor sensibile (femei gravide, lehuze sau care alăptează, tineri, persoane cu dizabilităţi), să asigure acelaşi nivel de protecţie, atât pentru angajaţii permanenţi ai unităţii, cât şi pentru angajaţii pe durată determinată, să informeze angajatorii din orice unitate exterioară despre riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie specifice şi să supravegheze starea de sănătate a lucrătorilor, prin medici de medicină a muncii.
O componentă importantă a prevenirii este instruirea în domeniu, cu scopul însuşirii cunoştinţelor şi formării deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă. Instruirea se realizează în timpul programului de lucru.
Normele metodologice cuprind prevederi privind starea de pericol grav şi iminent şi zonele cu risc ridicat în vederea stabilirii măsurilor de securitate care se impun în astfel de situaţii.
Având în vedere transformările de pe piaţa muncii, legea conţine prevederi care se aplică şi persoanelor aflate în perioada de verificare a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoanelor care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat sau şomerilor, pe durata participării la o formă de pregătire profesională.
În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma, dacă are capacitatea necesară, atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
De asemenea, în lege sunt prevăzute instituţiile nou înfiinţate cu atribuţii în domeniu: Inspecţia Muncii şi Direcţia de accidente de muncă şi boli profesionale din cadrul CNPAS.
Legea stabileşte sancţiuni contravenţionale şi penale pentru a determina angajatorul să îşi îndeplinească responsabilităţile legale pentru crearea de locuri de muncă mai sigure şi mai bune. (Rompres)
