ERITROPOIETINA, beneficii importante la cardiaci

on . . Accesări: 3943

Potrivit unui studiu publicat de Centrul Universitar Medical din Groningen, Olanda, eritropoietina (EPO), un hormon secretat în mod natural de rinichi şi ficat, care stimulează producerea de globule roşii şi permite creşterea volumului de oxigen în sânge dar şi o substanţă dopantă utilizată în special de către ciclişti, ameliorează funcţiile cardiace ale pacienţilor care au probleme cu inima. Obţinută pe cale artificială, EPO este prescrisă persoanelor ce suferă de insuficienţe renale, pentru a-şi trata anemiile grave. Eritropoietina artificială a fost, însă, deturnată de la scopul său iniţial, oferind sportivilor trişori o mai bună oxigenare musculară şi o rezistenţă mult mai mare la efort.
 După un infact, numeroşi pacienţi suferă o diminuare a funcţiei de pompare a sângelui de către inimă, care poate fi considerabil ameliorată prin administrarea proteinei EPO, precizează agenţia olandeză ANP, citând studiul medical respectiv.
  Testele efectuate pe cobai au demonstrat că EPO îmbunătăţeşte puterea de pompare a inimii. Potrivit concluziilor studiului olandez, EPO favorizează spornirea numărului de vase saunguine din miocard, mărind totodată cantitatea globulelor roşii din stânge, ceea ce ameliorează circulaţia oxigenului.
 "Multă lume crede că EPO a fost inventată pentru a fi utilizată drept substanţă dopantă, dar noi ne opunem folosirii acestei substanţe în alte scopuri decât cele medicale", a declarat recent un purtător de cuvânt al firmei americane Amgen, primul producător mondial de EPO.(Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!