A fost inaugurată prima maternitate privată la Constanţa

on . . Accesări: 4000

maternitate.jpgDe ziua femeii, în Constanţa, a fost vremea pentru inaugurarea primei maternitati private, unitate în cadrul căreia va funcţiona şi Clubul ISIS, club ce are menirea să informeze viitoarele mămici, dar şi să promoveze unele concepte medicale. Printre obiectivele urmărite în activitatea clubului se numără promovarea alăptării la sîn, lupta împotriva abandonului etc. Dr. Viorel Cristurean, reprezentant al Maternităţii, a explicat că ISIS nu a fost ales întîmplător şi că s-a dorit a fi un

nume reprezentativ, care să fie cît mai aproape de obiectivele obstetricii, ISIS fiind o zeiţă din mitologia egipteană. Iniţiativa deschiderii unui spital privat cu profil de obstetrică-ginecologie a fost lăudată de oaspeţi.

„Am intrat în Europa şi din acest punct de vedere. Condiţiile sunt extraordinare, serviciile medicale şi aparatura de înaltă clasă. Facultatea de Medicină se bucură pentru că toţi cei care profesează în cadrul maternităţii private sînt cadre universitare”, a declarat decanul Facultăţii de Medicină, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Petru Bordei. Serviciile de calitate pe care le oferă sistemul de sănătate privat, în cazul de faţă maternitatea privată, au fost lăudate şi încurajate şi de conf. univ. dr. Cătălin Grasa, de asemenea, cadru didactic al Facultăţii de Medicină Constanţa.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!