A crescut din nou numărul victimelor drogurilor

on . . Accesări: 4335

ecstasy_.jpgNumărul persoanelor care mor în Germania din cauza drogurilor a crescut din nou, pentru prima oară în ultimii şapte ani, iar multe decese din această cauză trec neobservate, susţine un raport realizat de guvernul german. Anul trecut au murit 1.394 de persoane în urma consumului de droguri ilegale (heroină, cocaină şi Ecstasy), ceea ce reprezintă o creştere cu 7,6%. Cele mai multe cazuri de deces din cauza consumului de droguri s-au înregistrat în Renania de Nord-Westfalia, Bayern, Baden-Württemberg şi Hessa. Motivul pentru care a crescut numărul deceselor este însă necunoscut, cu atât mai mult cu cât persoanele care încearcă pentru prima oară droguri au scăzut în număr cu 4 procente în 2007, comparativ cu 2006. Drogul ilegal cel mai frecvent folosit este cannabisul, pe care îl inhalează aproximativ 600.000 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, iar dintre aceştia aproximativ 220.000 sunt dependenţi.

O altă problemă semnalată de raport este consumul de alcool în Germania. Astfel, consumul pe cap de locuitor ajunge la zece litri de alcool pur în fiecare an, iar aproape zece milioane de germani beau vin, bere sau tărie în cantităţi aşa de mari, încât îşi pun în pericol sănătatea; aproximativ 1,3 milioane de persoane sunt alcoolice. Numărul tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani care ajung în spital din cauza băuturii s-a dublat, faţă de anul 2000, ajungând anul trecut la 20.000 de persoane. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!