Aditivii alimentari sporesc hiperactivitatea copiilor

on . . Accesări: 4010

Coloranţii şi aditivii alimentari sporesc nivelul de hiperactivitate al copiilor, potrivit unui studiu britanic publicat în ediţia electronică a revistei medicale The Lancet. Aditivii alimentari sunt substanţe adăugate la produse alimentare pentru a le ameliora conservarea, gustul, aspectul sau pentru a le modifica culoarea. Cercetători de la Universitatea din Southampton (Marea Britanie) au efectuat teste de evaluare a comportamentului unor copii care au primit un cocteil de aditivi alimentari prezenţi în mod obişnuit în alimentaţie sau un simplu suc de fructe. Acest studiu efectuat pentru Food Standards Agency (Agenţia pentru securitate alimentară britanică) confirmă, potrivit cercetătorilor, rezultatele unor studii precedente efectuate pe copii care suferă de probleme de hiperactivitate.
 "Am demonstrat un efect nefavorabil al aditivilor alimentari asupra comportamentului hiperactiv al copiilor de trei şi opt-nouă ani", au afirmat Jim Stevenson şi colegii săi. "Aceste rezultate arată că efectele nefavorabile nu sunt constatate numai la copii care suferă de probleme de hiperactivitate, ci şi la populaţia generală", au adăugat ei. "În general, copiii care au luat aditivi s-au apropiat cu circa 10% de definiţia de copil hiperactiv", a precizat Stevenson.
 Studiul a fost efectuat pe 153 de copii de trei ani şi 144 de copii de 8-9 ani. Cocteilurile de aditivi conţineau un conservant - benzoatul de sodiu (E211 în Uniunea Europeană) - şi diferiţi coloranţi alimentari: galben auriu (E110), azorubina (E122), tartrazina (E102), roşu alimentar 4R (E124), galben de quinoleină (E104) şi roşu alura AC (E129).
 Hiperactivitatea este asociată cu probleme de concentrare şi de atenţie şi cu dificultăţi de învăţare./Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!