ARPIM: Introducerea cardurilor de sănătate reprezintă un pas important pentru însănătoşirea sistemului

on . . Accesări: 1959

 

 

 

Implementarea cu succes a cardurilor de sănătate reprezintă o etapă importantă în care intră sistemul sanitar din România iar utilizarea cardurilor va aduce beneficii majore pacienţilor şi sistemului, consideră Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

"Utilizarea cardurilor va aduce beneficii majore atât pacienţilor, cât şi sistemului, datorită creşterii nivelului de transparenţă în managementul banilor şi îmbunătăţirii controlului serviciilor medicale şi al medicamentelor decontate de către statul român.

Cardul de sănătate înseamnă un control mai bun al fondurilor în sistem şi deci mai mulţi bani pentru sănătatea românilor. Una dintre cele mai importante probleme ale sistemului de sănătate în acest moment o reprezintă subfinanţarea cronică, fenomen care s-a perpetuat şi din cauza imposibilităţii de a controla drumul banilor în sistem. Introducerea cardurilor de sănătate contribuie la eficientizarea sistemului, şi, împreună cu reţeta electronică şi dosarul electronic, facilitează urmărirea modului de cheltuire a banilor", susţine ARPIM într-un comunicat remis presei luni.

Potrivit directorului executiv al ARPIM Dan Zaharescu, pentru pacientul român cardul de sănătate înseamnă, pe termen scurt, mai puţină birocraţie, întrucât acesta înlocuieşte adeverinţa de asigurat şi de salariat, iar pe termen lung, va contribui la creşterea calităţii serviciilor de medicale şi va permite o mai bună evaluare a numărului de pacienţi şi a serviciilor medicale pe care aceştia le accesează.

"Totodată, pentru ca un sistem de sănătate să ofere servicii de calitate pacienţilor, este importantă nu doar transparenţa, ci şi predictibilitatea. Un sistem de sănătate este funcţional dacă toţi cei care activează în cadrul lui pot beneficia nu doar de un nivel crescut de transparenţă, ci şi de mai multă predictibilitate. În cazul producătorilor de medicamente această predictibilitate este esenţială întrucât permite derularea planurilor de investiţii pe termen mediu şi lung, în beneficiul pacienţilor şi al mediului economic deopotrivă", a adăugat Zaharescu.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!