Există o postură corectă?

on . . Accesări: 6194

birou.jpgMereu admirăm o persoană cu o ţinută elegantă, dar şi mlădioasă, care merge parcă curgând printre oamenii din jur. Dar cât de rară este o astfel de apariţie!! Dacă observăm în jurul nostru, vedem mulţi oameni cu dificultăţi de mers, care fie se cocoşează prea mult, fie merg într-o parte sau târşâit, fie prea rigid şi ţeapăn, fie prea şleampăt şi dezlânat. Iar dacă ne uităm la vârstnici, vedem oameni deformaţi de suferinţă şi boală. ªi ni se pare o evoluţie firească, pentru că bătrâneţea este asociată automat cu degradarea.
ªtiţi că nu trebuie să fie aşa?
ªtiţi că bătrâneţea poate rămâne o vârstă în care postura dreaptă şi flexibilă să fie menţinută, în ciuda degradării biologice progresive?
Multe dintre suferinţele oamenilor sunt direct determinate sau exacerbate de o poziţie vicioasă şi ar putea fi evitate, dacă pe parcursul vieţii ne-am folosi corpul într-un mod coordonat. Durerea, în special durerea de spate sau articulară, reprezintă ultima resursă a naturii, prin intermediul căreia suntem informaţi că ceva nu este în ordine. Dar există semnale timpurii pe care tindem să le ignorăm sau pe care nu le conştientizăm.
Postura corectă este rară. Modul în care ne menţinem corpul este rezultatul acumulării unor experienţe petrecute de-a lungul vieţii – fizice, emoţionale şi mentale. Devenim sclavii anumitor poziţii, fără a realiza că forma rigidă pe care am dobândit-o nu este naturală sau că ea poate duce la apariţia în viitor a unor boli. Un exemplu de boală ce poate apare este depresia, pentru că se poate observa uşor faptul că această afecţiune psihică poate fi legată de poziţia gârbovită pe care o adoptă unii oameni; în schimb dacă ar sta în picioare sau aşezaţi mai drept sau mai echilibrat ar avea tendinţe mai puţin de depresie.
Să vorbim de câteva gemoderivate care ne pot ajuta în efortul nostru de a ne întări tonusul organismului şi de a ameliora postura, alături de conştientizarea problemei şi lucrul asupra ei. Combinaţia eficientă anti-îmbătrânire şi anti-fibrozare este reprezentată de Extractul din mlădiţe de Mur- Rubus fructicosus MG=D1, dimineaţa cu Extractul din mlădiţe de Sequoia- Sequoia gigantea MG=D1, seara, zilnic, 2-3 luni. După o lună pauză, se poate repeta această schemă. Dacă există şi o prindere articulară dureroasă, se poate asocia Extractul din muguri de Jneapăn- Pinus montana MG=D1, la prânz.
La persoanele tinere, dar care au probleme tip dureri de spate şi vicii de postură, recomandăm combinaţia dintre Extract din muguri de Brad- Abies pectinata MG=D1, cu Extract din mlădiţe de Măceş- Rosa canina MG=D1  şi Extract din muguri de Mesteacăn pufos- Betula pubescens MG=D1, zilnic, 2-3 luni.
Aceste gemoderivate sunt foarte eficiente în combinaţie cu săruri minerale, dar mai ales cu alimente bogate în minerale (precum rădăcinoasele – sub formă de salate de crudităţi, din morcovi, păstârnac, pătrunjel, ţelină, ridiche albă, ceapă combinate cu varză sau alte legume sau sub formă de supe şi supe-creme).
Un preparat esenţial de folosit la persoanele cu deficienţe de postură îl reprezintă Sediphyt-ul, un fitoterapic relaxat şi de diminuare a tensiunilor interioare ale organismului.  Administrat o dată sau de două ori pe zi, în combinaţie cu maceratele glicerinice mai sus menţionate, sprijină starea de relaxare interioară.
Postura reprezintă un proces în continuă schimbare, depinzând de locul nostru în spaţiu. S-ar putea spune că o „postură inadecvată” reprezintă o postură ce rămâne fixă într-un anumit loc, iar „postura corectă” este aceea care se modifică mereu, în funcţie de diversele stări de spirit şi mişcări ale corpului.
Efectele posibile ale unei poziţii rigide pot fi:
1. respiraţia superficială – care va afecta, desigur, întregul organism, pentru că oxigenul este necesar pentru fiecare organ în parte
2. oboseala extremă – pentru că efortul constant pentru păstrarea unei poziţii consumă din energia ce ar fi putut fi folosită pentru a realiza lucruri ce ne fac plăcere (vezi copii la şcoală, care trebuie să stea ore întregi nemişcaţi în bănci!)
3. tensiune – întregul organism va fi supus unei tensiuni constante, care se va transforma în cele din urmă, în durere
4. depresia – cum am văzut la cei cu poziţia gârbovită.
Dacă sunteţi flexibili în procesele de gândire şi în mişcare şi vă ajutaţi, la nevoie, de preparate naturale pentru a corecta problemele apărute, postura corpului se va îmbunătăţi şi starea interioară se va ameliora, corespunzător.
Câteva sfaturi pentru persoanele care suferă de tensiuni interioare şi dureri diverse:
- acordaţi-vă suficient timp pentru a ajunge acolo unde doriţi, încercaţi să nu amânaţi lucrurile până în ultimul minut, în special când întârzierea provoacă o stare de tensiune
- evitaţi, pe cât posibil, termenele limită – lăsaţi-vă mereu o marjă de timp (nu spuneţi – ne vedem la 9.30, ci ne vedem între 9.15 şi 9.45.
- acordaţi-vă timp pentru dumneavoastră înşivă, nu vă neglijaţi. Stabiliţi în fiecare zi o perioadă în care veţi face ceva ce vă place cu adevărat. Încercaţi să vă ascultaţi organismul, pentru că există multe semnale pe care acesta ni le transmite înainte ca boala să apară.
- Trăiţi-vă fiecare zi din plin, preocupaţi-vă de prezent, ziua de ieri nu mai poate fi schimbată, iar cea de mâine nu a venit încă.
Singurul timp pe care îl avem cu adevărat este cel prezent.

Dr. Sorina Soescu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!