Uzbekistan, interesat de medicamentele produse în România

on . . Accesări: 1801

romania-va-exporta-medicamente-in-uzbekistan-215020 rsUzbekistan îşi doreşte să cumpere medicamente din România, iar recent Antibiotice Iaşi a semnat un memorandum cu Agenţia uzbekă pentru medicamente, care creează premisele colaborării în acest domeniu, a declarat, la Taşkent, directorul Direcţiei Europa de Est şi Asia Centrală din MAE, Vasile Soare.

Diplomatul face parte din delegaţia care îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta în turneul asiatic, ce include Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China.

 

El a relatat despre o misiune economică româno-uzbekă, desfăşurată recent la Taşkent, la care au participat companii ce activează în domenii de interes pentru ambele state.

"Uzbekistan produce foarte puţine medicamente. Au studiat experienţa noastră în materie şi au găsit interesant să importe medicamente, antibiotice, din România şi la acest capitol a răspuns Antibiotice Iaşi. A fost semnat un memorandum care creionează posibilitatea de colaborare. Probabil că documentul presupune şi vânzarea de medicamente. De fapt, aceasta a fost solicitarea părţii uzbece", a afirmat Vasile Soare, într-o declaraţie pentru presa română.

Din misiunea economică a făcut parte şi Compania Siveco, lider regional în integrarea de software, dat fiind interesul părţii uzbece în dezvoltarea domeniului IT.

Antibiotice Iaşi va exporta noi medicamente în SUA.

Echipamentele de securizare a frontierelor, produse la companii specializate în România, au prezentat, de asemenea, interes pentru Uzbekistan, ţară care se învecinează la sud-est cu Afganistan.

"Întâlnirile acestea vor continua, pentru că astăzi s-a semnat acordul economic care creează posibilitatea reluării activităţii comisiei mixte, care este o componentă interguvernamentală, care va fi dublată, din câte am înţeles, şi de o componentă a companiilor private, care pot fi sprijinite să intre pe alte pieţe", a spus diplomatul.

Antibiotice Iaşi - profit net cu 33% mai mare în 2012.

Vasile Soare a afirmat că autorităţile de la Taşkent văd în România o posibilă poartă de intrare pentru mărfurile uzbece, cum ar fi bumbacul, acest stat din Asia Centrală fiind pe locul trei în lume la producţia de bumbac.

"E o propunere care datează din 1996, când preşedintele uzbek a vizitat România. Atunci au fost discuţii despre operaţionalizarea acestui proiect, însă el nu s-a materializat", a spus diplomatul.

Guvernele de la Bucureşti şi Taşkent au semnat vineri un acord de cooperare economică, industrială şi tehnologică.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!