Campanie de informare şi prevenţie a cancerului mamar şi de col uterin

on . . Accesări: 2460

iStock 000015422218Small rsO campanie de informare şi prevenţie a cancerului mamar şi de col uterin a fost demarată în luna martie de Donna Medical Center, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi.


Pacientele au acum la dispoziţie două pachete de servicii care oferă investigaţii specifice, adaptate vârstei, la preţuri cu 25% mai mici faţă de preţurile serviciilor oferite separat.

Pachetul Donna 20 plus oferă o consultaţie ginecologică, un test Babeş-Papanicolau, o ecografie mamară bilaterală şi o ecografie abdominală.


Pachetul Donna 40 plus cuprinde o consultaţie ginecologică, un test Babeş-Papanicolau, o ecografie mamară bilaterală, o mamografie bilaterală şi o ecografie abdominală.


Achiziţionarea unui pachet aduce în această perioadă şi un cadou special: sonoelastografia mamară gratuită. În România, cancerul de sân reprezintă prima cauză a mortalităţii feminine prin această afecţiune.


La nivel european, incidenţa acestei boli este chiar mai mare (una din nouă femei), dar mortalitatea mult mai scăzută, ca urmare a faptului că în alte ţări, spre deosebire de România, boala este depistată de timpuriu şi tratată înainte de a afecta iremediabil pacienta, datorită existenţei programelor de screening.


Cancerul de col uterin are o incidenţă mai mică faţă de cancerul mamar, atât în România, cât şi în Europa, dar statisticile rămân îngrijorătoare.


În România, 3.000 de femei se îmbolnăvesc anual şi aproximativ 2.000 mor din această cauză. Statistica plasează România pe primul loc în Europa ca rată a mortalităţii provocate de cancerul de col uterin, fapt determinat de informarea scăzută a femeilor în privinţa acestei boli şi frecvenţa foarte scăzută a controalelor care ar putea preveni aceasta formă de cancer (în principal testul Babeş Papanicolau).


Testul Babeş Papanicolau este principala metodă de depistare precoce a modificărilor celulare anormale de la nivelul colului uterin şi a cancerului de col uterin.


Investigaţia este recomandată anual, încă de la începerea vieţii sexuale. De asemenea, un rol important îl ocupă vaccinarea anti HPV (virusul responsabil de cele mai multe cazuri de cancer cervical). Tot anual este recomandat un control al sânilor.


"Mai ales după vârsta de 30 de ani, ecografia, şi respectiv mamografia pentru femeile de peste 40 de ani, trebuie să se realizeze o dată pe an. În plus, acum pacientele au la dispoziţie o metodă complementară de diagnostic - sonoelastografia - care ne ajută să diferenţiem nodulii mamari maligni (cancere mamare) de cei benigni şi să obţinem informaţii suplimentare despre acele formaţiuni", explică dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar în radiologie şi imagistică medicală.


Aceste controale vor fi cu atât mai eficiente cu cât vor fi realizate de o echipă medicală specializată şi cu expertiză ridicată în afecţiunile specifice femeilor.


Controalele periodice pentru screening-ul cancerului mamar şi de col uterin pot salva viaţa. Depistat în stadiul 0 sau 1, cancerul mamar poate fi vindecat în proporţie de 94%, în timp ce vaccinarea anti HPV, împreună cu testul Babeş Papanicolau, reduc riscul de cancer de col uterin cu până la 94%.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!