Studiu privind prevalenţa hipertensiunii arteriale

on . . Accesări: 2537

Prevalenţa hipertensiunii arteriale şi a bolilor cardiovasculare la populaţia din România va fi evaluată printr-un studiu demarat în aceasta lună de Grupul de lucru de hipertensiune din cadrul Societăţii Române de Cardiologie în colaborare cu specialişti în domeniu din Polonia şi Ucraina.

Acest studiu la nivel naţional este necesar în condiţiile în care, până în prezent, nu au fost făcute cercetări privind prevalenţa hipertensiunii şi în nici un caz a hipercolesterolemiei pentru a cunoaşte adevărata dimensiune a fenomenului.
Prin acest studiu se urmăreşte definirea profilului de risc la hipertensiune arterială pe baza unor întrebări recomandate de societatea europeană în domeniu. În studiu vor intra 2.000-2.500 de persoane de peste 18 ani, această vârstă fiind considerată reprezentativă pentru populaţia adultă din ţara noastră.
Iniţiatorii studiului doresc să extindă această cercetare pe o perioadă lungă de timp, până la cinci ani, pentru a vedea cu adevărat modul în care hipertensiunea afectează populaţia din ţara noastră.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!