Funcționarea creierului este influențată de anotimpuri

on . . Accesări: 1953

 

 

 

 

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători belgieni de la Universitatea din Liege, activitarea cerebrală variază în funcție de anotimpuri, atât în ceea ce privește starea de spirit, cât și din punct de vedere cognitiv, informează AGERPRES.

În ceea ce privește starea de spirit, se știe că unii oameni sunt foarte sensibili la scăderea luminozității toamna și iarna, care determină uneori depresii sezoniere. Planul cognitiv (memorie, gândire, atenție) a fost în schimb destul de puțin explorat.

O echipă belgiană de la Universitatea din Liege a desfășurat un studiu pentru a afla mai precis cum influențează anotimpurile funcționarea creierului uman.

De câteva ori într-un an, tineri adulți au stat cinci zile într-un mediu neutru ("în laborator"), unde au fost supuși unor teste care implicau atenția (concentrarea) și memoria de lucru (păstrarea și prelucrarea informațiilor pe termen scurt). Reacția cerebrală a fost analizată prin rezonanță magnetică, iar cercetătorii au constatat diferențe "uimitoare" în funcție de perioada anului în care s-au desfășurat testele.

  

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!