Kinetoterapia nu are efect asupra bolnavilor de Parkinson (studiu)

on . . Accesări: 1557

 

 

 

Potrivit unui studiu britanic publicat în revista 'Journal of the American Medical Association (JAMA) Neurology' kinetoterapia și ergoterapia (terapia ocupațională) nu au un efect asupra pacienților aflați în stadiul precoce al bolii Parkinson, informează AGERPRES.

Modul obișnuit de a trata pacienții aflați într-un stadiu ușor sau moderat al acestei maladii neurodegenerative este o pierdere de timp și bani, susțin autorii acestui studiu.

 

Boala Parkinson atacă sistemul nervos central și afectează aproximativ 7 milioane de oameni din întreaga lume, dintre care 4% au peste 80 de ani.

 

Un studiu a fost efectuat asupra a 762 de pacienți din Marea Britanie, aleși aleatoriu, aflați într-o etapă ușoară până la moderată a bolii.

Ziua Internationala a bolii Parkinson

Acești pacienți au avut tot felul de dificultăți în viața de zi cu zi, de exemplu, încheierea nasturilor cămășii sau spălatul pe dinți.

 

Jumătate dintre ei au urmat kinetoterapie sau terapie ocupațională.

 

Kinetoterapia are scopul de a diagnostica și trata leziuni sau un handicap, în timp ce terapia ocupațională ajută pacienții să trăiască cu această boală și le îmbunătățește capacitățile din viața cotidiană.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!