Arad: Grădiniţa Gosen, modernizată cu fonduri europene

on . . Accesări: 2107

 

 

 

Grădiniţa Gosen din municipiul Arad a trecut printr-un proces de mansardare, renovare, modernizare şi dotare, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei.

Proiectul continuă demersurile Asociaţiei Creştine de Caritate 'Gosen' de implicare activă în rezolvarea problemelor sociale ale comunităţii locale, prin investiţii în infrastructură socială şi "va fi un punct de plecare în lungul demers de rezolvare a problemelor copiilor cu autism şi Sindromul Down", a afirmat luni, în cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul grădiniţei, cu ocazia finalizării proiectului, arh. Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad.

 

'Valoarea totală a proiectului a fost de 3,499 milioane lei din care finanţare nerambursabilă 2,766 milioane lei. Lucrările de modernizare au constat în: reabilitarea, extinderea şi modernizarea clădirii grădiniţei P+2+M; creşterea capacităţii grădiniţei de asistarea a copiilor provenind din familii nevoiaşe şi creşterea cu peste 30% a numărului de copii care frecventează cursurile grădiniţei', a declarat Gheorghe Seculici.

El a precizat că proiectul s-a derulat în perioada 5 iulie 2012 - 4 martie 2015, fiind gestionat de către Autoritatea de Management pentru Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!