Bănicioiu: Ministerul Sănătăţii acordă o atenţie deosebită susţinerii medicinei de transplant

on . . Accesări: 1969

 

 

 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu susţine marcarea Zilei Donatorului de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT), afirmând că acordă o atenţie deosebită pentru această activitate medicală.

"Medicina de transplant este esenţială pentru un sistem medical modern. Acordăm o atenţie deosebită pentru această activitate medicală. Acţiunile pe care le-am derulat au permis remunerarea coordonatorilor de transplant, deblocarea de posturi şi creşterea numărului de spitale care să poată efectua operaţii de transplant.

Viaţa multor pacienţi cu boli avansate a fost astfel salvată", a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

Ministerul Sănătăţii a continuat în acest an trend-ul ascendent al identificării şi îngrijirii donatorilor de organe aflaţi în moarte cerebrală înregistrat în 2013 (136), având până în prezent (iulie 2014) peste 75 donatori reali, aceasta reprezentând 160 transplante renale, 70 hepatice, trei de cord şi mai multe sute de transplanturi tisulare. Aceste date menţin România pe unul din primele locuri din Europa în privinţa procentului de creştere a numărului de proceduri de transplant, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor.

Totodată, România a transpus Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite ca începând cu anul 2015 să aderăm la o platformă europeană care să ne permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

Pe 9 iunie, România a adoptat împreună cu celelalte state ale Consiliului Europei "Convenţia împotriva traficului de organe" care urmează să fie ratificată în perioada următoare.

În anul 2014, Ministerul Sănătăţii a crescut numărul de personal al ANT cu cinci posturi, ceea ce a creat condiţii pentru dezvoltarea activităţii la nivelul cerinţelor.

De asemenea, în 2014 au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), două centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).

Aceste activităţi au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesită transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi, se mai arată în comunicat. 

În Europa, aproximativ 67.064 de persoane, cu vârste între 25 şi 60 de ani, privesc spre o şansă la viaţă. Astfel, 52.000 pacienţi aşteaptă un transplant de rinichi, 7.000 aşteaptă un transplant hepatic iar 3.600 - un transplant de cord.  

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!