Conferinţa Naţională a Pacienţilor

on . . Accesări: 2161

congres111.jpgSănătatea Media Group organizează pentru prima dată în România Conferinţa Naţională a Pacienţilor. Evenimentul, care va avea loc laBucuresti, în perioada 11-13 martie 2010, este realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale si Autorităţii Judecătoresti, Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti si Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”. Conferinţa Naţională a Pacienţilor, cel mai important eveniment dedicat informării si îmbunătăţirii condiţiei pacientului român, va reuni reprezentanţii tuturor asociaţiilor de pacienţi din România, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiilor de Sănătate Publică, dar si oficialităţi din cadrul Comisiilor de Sănătate din Camera Deputaţilor si Senatul României, medici si reprezentanţi ai farmacistilor.

„Conferinţa Naţională a Pacienţilor este o idee inovatoare în România. Niciodată vocea pacientului român nu a avut ocazia de a fi auzită atât de tare. A sosit momentul în care reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi îsi pot exprima punctul de vedere si pot împărtăsi autorităţilor din domeniu problemele pe care le întâmpină în sistemul de sănătate românesc, pentru a găsi împreună soluţii optime în vederea îmbunătăţirii condiţiei pacientului român”, a declarat Simona Vlădica, director al companiei Sănătatea Media Group.

Desfăsurată sub sloganul „Comunicare pentru sănătate. Sănătate pentru pacienţi”, conferinţa va fi structurată pe parcursul a trei zile de dezbateri tematice.
Astfel, pe data de 11 martie 2010, prima zi a manifestării, vor avea loc sesiuni de comunicare pe subiecte generale de sănătate publică, desfăsurate sub tema „Condiţia pacientului român”: Problemele pacientului român, Drepturile si obligaţiile pacientului, Accesul la serviciile medicale, Sistemul public si privat al asigurărilor de sănătate din România, Siguranţa pacientului, Malpraxisul, Accesul la medicamentele compensate si gratuite, Reglementarea sistemului de sănătate românesc.

În următoarele două zile ale conferinţei vor fi găzduite sesiuni de comunicare pe afecţiuni specifice, în care fiecare asociaţie de pacienţi va avea ocazia de a dezbate cu oficialităţile din domeniul sănătăţii, dar si cu cei mai renumiţi medici specializaţi pe respectivele afecţiuni, problemele cu care se confruntă în calitate de beneficiari ai serviciilor medicale din România. Accentul va fi pus pe cele mai frecvente afecţiuni întâlnite la pacienţii de la noi din ţară: bolile cardiovasculare (hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică), afecţiunile pulmonare (tuberculoza, bronhopneumopatia cronică obstructivă - BPOC), afecţiunile digestive si cele metabolice, cancerul, hepatita, osteoporoza, bolile cu transmitere sexuală, dar si bolile rare.

Pentru informaţii suplimentare si înscrieri la Conferinţa Naţională a Pacienţilor: www.infopacienti.ro

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!