Formule homeopatice pentru tulburări circulatorii

on . . Accesări: 21348

homeo_6.jpgHomeopatia are în arsenalul ei terapeutic o multitudine de remedii homeopatice care pot îmbunătăţi circulaţia periferică, circulaţia arterială şi cea venoasă. Principiul fundamental în homeopatie este individualizarea şi orice homeopat ştie că remediul care acţionează cel mai bine este cel care se potriveşte pacientului din faţa sa.
În afara remediului „constituţional”, care se identifică numai în urma unei consultaţii laborioase şi amănunţite, pot exista o serie de alte preparate adjuvante, care sprijină reglarea funcţională a organismului.
Printre formulele realizate de colegul nostru de la Timişoara, dr. Relu Jurj, există şi o serie de formule pentru reglarea circulaţiei, foarte utile medicilor generalişti în practica lor zilnică.

Formula 13, este o formulă care conţine Arnica montana D6, Aurum metalicum D10, Plumbum metalicum D20, Equisetum arvense D15 şi Hypericum perforatum D5. În această formulă, Arnica este o plantă cu acţiune în special la nivelul pereţilor capilarelor şi venelor, iar Aurum asupra pereţilor arteriali. Această acţiune trofică este întărită de efectul anti-spastic asupra muşchilor netezi al Plumbului şi al plantei coada calului (Equisetum), precum şi de efectul sedativ general şi local al sunătoarei (Hypericum). Deşi indicaţiile principale ale acestei formule sunt pentru persoanele vârstnice, la care tulburările de circulaţie sunt evidente, formula 13 poate fi benefică şi pentru orice adult care trece printr-o perioadă de surmenaj intelectual sau dacă apar sindroame vertiginoase ca urmare a unor disfuncţii ale circulaţiei vertebro-bazilare. Formula 13 poate fi administrată în paralel cu oricare dintre schemele de gemoderivate sau fitoterapice prezentate în alte articole.

Formula 15 este o formulă care conţine Aescului hippocastanum D3, Hamamelis virginiana D3, Paeonia officinalis D3, Hydrastis canadensis D3 şi Fluorit D6. Este o formulă cu acţiune asupra sistemului venos, care tonifică pereţii vaselor venoase, îmbunătăţind întoarcerea venoasă şi ameliorând staza periferică indusă de cele mai multe ori de deficitul acestei întoarceri venoase. Primele patru remedii ale formulei sunt plante care au tropism special pentru pereţii venoşi, fiind indicate în special în prezenţa unor dilataţii vasculare venoase, precum hemoroizii sau varicele. Fluoritul este al cincelea component al formulei, care influenţează pozitiv laxitatea ligamentară. Combinaţia celor cinci produse acţionează favorabil asupra insuficienţei venoase, putându-se combina cu formula 13 în existenţa unor tulburări circulatorii generalizate.

Formula 18 este o formulă care conţine Adonis vernalis D2, Convalaria majalis D2, Crataegus oxyacantha D2, Aurum metalicum D12 şi Equisetum arvense D10. În formulă se regăsesc primele trei plante cu efecte preponderente asupra miocardului şi două componente tonice asupra pereţilor arteriali. De aceea, efectul formulei este de îmbunătăţire a circulaţiei coronariene, fiind în acelaşi timp tonică cardiacă, anti-aritmică şi anti-anginoasă. Este o formulă indicată în special la persoanele vârstnice, pentru că Adonis vernalis (ruşcuţa de primăvară) este o plantă recomandată în afectări reumatismale ale valvelor cardiace, Crataegus (păducelul) este un bun reglator al ritmului cardiac şi tonicităţii miocardului, iar Convalaria (lăcrămioara) este recomandată în hipertrofia cardiacă asociată cu staza venoasă. Această formulă se poate combina atât cu formula 15, cât şi cu formula 13, funcţie de patologia existentă la persoana respectivă..

Formulele homeopatice sunt foarte utile pentru utilizarea lor rapidă şi pentru eficienţa lor, administrate singure sau adjuvante la tratamentul alopat corespunzător situaţiei.

Dr. Sorina Soescu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!