Remedii homeopate utile în patologia lombară

on . . Accesări: 19481

durere_de_spate.jpgDurerea lombară este un simptom frecvent întâlnit în practica medicală. Poate fi determinată de diverse afecţiuni ale coloanei vertebrale precum şi a altor aparate sau organe. Dacă durerile lombare apar în contextul reumatismului cronic degenerativ au o evoluţie cronică progresivă, anumiţi factori (frigul, umezeala, efortul susţinut, infecţia de focar etc.) putând reacutiza simptomatologia. Deşi fiecare schemă de tratament trebuie individualizată elementele cheie includ analgezia şi educaţia pacientului. Analgezia efectuata cu antiinflamatoare nonsteroidiene are riscul unor efecte secundare. Tratamentul homeopat este o alternativă eficientă în cazul patologiei lombare.
Remediul homeopatic se administreaza individualizat în urma unei consultaţii riguroase care stabileşte remediul care acoperă tabloul complet al simptomatologiei. În bolile organice se preferă diluţii joase iar în cele cu caracter funcţional se administrează diluţii înalte. Următoarele remedii sunt folosite mai des în cadrul acestei patologii:
Arnica: dureri cu senzaţie de contuzie, de zdrobire a masei musculare la nivel lombar.
Berberis: dureri cu senzaţie de înţepatură care se instaleaza brusc şi  iradiază în afară şi în jos pe faţa posterioară a coapsei. Durerea se agravează când stă întins, când stă când stă şezut sau când se ridică de pe scaun.
Dulcamara: caracteristica acestui remediu este apariţia bruscă a durerilor articulare la schimbarea vremii; durerile sunt agravate de frigul umed şi ameliorate de mişcare (bolnavul îşi schimbă mereu poziţia); crizele de dureri reumatismale alternează cu perioade de diaree.
Kalium carbonicum: durerile lombare iradiază în omoplatul drept; senzaţie de arsură pe coloana vertebrală şi slăbiciune a musculaturii la acest nivel. Durerea se agravează dimineaţa şi la frig.
Ledum palustre: este un remediu important în reumatismul cronic. Durerile reumatice sunt însoţite de redoare şi ameliorate de aplicaţii reci.
Rhododendron: este un remediu specific reumatismului. Durerile articulare se agravează dimineaţa, la schimbarea vremii şi la vreme umedă şi sunt ameliorate de mişcare, de mers şi de căldura.
Rhus toxicodendron: este un remediu foarte util în suferinţe articulare. Durere lombară este joasă şi sciatica agravată după suprasolicitarea muşchilor ( ridicare de greutăţi). Durerea este agravată de repaus şi este însoţită de reducerea mobilităţii coloanei vertebrale. Aceste dureri se ameliorează la căldura şi la presiune puternică (masaj).
Ruta: senzaţia de arsură resimţită de-a lungul coloanei vertebrale şi al membrelor; durerile lombare se ameliorează în decubit dorsal (culcat pe spate). Bolnavul are dureri (resimţite ca o contuzie, ca o zdrobire) la nivelul coccisului (extremitatea de jos a coloanei vertebrale).
Sepia: dureri la nivelul coloanei lombare agravate de poziţia ortostatică prelungită şi care se ameliorează în decubit.

Dr. Simona Bărnuţiu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!