Caz clinic de trombocitopenie rezolvat cu gemoterapice

on . . Accesări: 17191

catina_copy.jpgGemoterapia este foarte eficientă în practica zilnică, administrată ca singură opţiune de tratament. Homeopatia necesită o prescriere individualizată, necesită consultarea directă a pacientului şi implică de multe ori deplasarea pacientului sau a medicului pe lungi distanţe. Gemoterapia poate fi prescrisă doar pe diagnostic medical stabilit clinic şi paraclinic de alţi terapeuţi şi nu necesită în toate cazurile consultarea directă a pacientului (deşi aceasta este întotdeauna de dorit). Uneori acord consultaţii prin e-mail, pentru persoane aflate în situaţii dificile şi mai ales pentru copiii. Cu o astfel de situaţie m-am confruntat recent, când mi s-a adus la cunoştinţă cazul unui copil cu trombocitopenie marcată, dintr-un oraş aflat la 700 km de oraşul unde locuiesc şi profesez. Era imposibil să văd copilul şi în acelaşi timp, mi-am dorit să îl pot ajuta (deşi sunt conştientă de limitările acestui tip de ajutor).
Pentru că am simţit disperarea mamei care mă ruga să o ajut, i-am prescris combinaţia de macerate Extract din mlădiţe de Cătină roşie- Tamarix gallica MG=D1, 2 ml în apă, dimineaţa şi Extract din muguri de Carpen- Carpinus betulus MG=D1, 2 ml în apă, seara, timp de 3 luni.
Copilul a început tratamentul în luna ianuarie a acestui an, iar pe data de 3 ianuarie, numărul de trombocite era de 49.000 (normalul este între 150.000 şi 300.000).
Evoluţia a fost următoarea, după însemnările mamei.
Pe data de 7 februarie 2009, numărul de trombocite = 84.000
Pe data de 28 februarie 2009, numărul de trombocite = 88.000
Pe 14 martie – 103.000
Pe 4 aprilie – 247.000
Am decis împreună cu mama copilului să oprim combinaţia de gemoterapice şi să o reluăm peste o lună, pentru întărirea rezultatului obţinut şi apoi să evaluăm analizele copilului la fiecare 6 luni, pentru a monitoriza evoluţia acestua.

Vă reamintesc că Extractul din mlădiţe de Cătină roşie- Tamarix gallica MG=D1 are o acţiune de stimulare asupra măduvei osoase şi splinei, nivel la care stimulează formarea de hematii şi trombocite, având în acelaşi timp o acţiune hepatoprotectoare.
Extractul din muguri de Carpen- Carpinus betulus MG=D1 este un remediu biologic important antihemoragic, indispensabil în prezenţa unui sindrom trombocitopenic, precum şi atunci când organismul produce proteine patologice din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Poate fi prescris şi în numeroase sindroame de insuficienţă hepatică, însoţite de tulburări ale crazei hematice (anemie, trombocitopenie etc).
Gemoterapicele sunt darurile Naturii pentru sănătatea noastră. Nu ezitaţi să le folosiţi şi de multe ori veţi fi surprinşi plăcut de efectele lor benefice. Aşa cum sunt şi eu de fiecare dată cu fiecare rezultat pozitiv. Mulţumesc pacienţilor care mă provoacă permanent şi mă „forţează” să învăţ şi să înţeleg cât mai multe despre utilitatea şi importanţa medicamentelor pe care le am la dispoziţie.

Dr. Sorina Soescu

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!