Stiri medicale

Dentiştii, biologii sau biochimiştii îşi pot cumpăra cabinetele în care profesează

on .

   Ministerul Sănătăţii (MS) a acceptat includerea prevederii privind dreptul dentiştilor, biologilor, biochimiştilor şi altor categorii profesionale cu activităţi conexe actului medical, de a cumpăra cabinetele în care profesează, în proiectul de Lege privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale.

Marinol combate greţurile şi vărsăturile consecutive chimioterapiei

on .

Marinol (dronabinol, una dintre cele peste 400 de substanţe extrase din marihuana), versiunea sintetică a delta-9-tetrahidrocannabisului, administrat bolnavilor canceroşi în timpul curelor de citostatice singur sau în combinaţie cu ondansteron (Zofran), reduce semnificativ greţurile şi vărsăturile provocate de chimioterapie în comparaţie cu placebo, aflăm dintr-un articol prezentat la Conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Oncologie Clinică.

Nexium benefic la cei cu consum cronic de AINS

on .

Conform rezultatelor a două studii mari dublu-orb randomizate pe 595 respectiv 544 de pacienţi, publicate în American Journal of Gastroenterology, Nexium (esomeprazol) administrat concomitent la pacienţii care consumă cronic antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori COX-2, ameliorează semnificativ simptomele gastrointestinale, precum durerile epigastrice moderat-severe, pirozisul, senzaţia de plenitudine, etc.

Ministerul Sănătăţii consideră nejustificat protestul Federaţiei Sanitas

on .

   Luna trecută liderii Federaţiei Sanitas din România şi-au anunţat public intenţia de a organiza în data de 12 mai a.c. o manifestaţie de protest la sediul Ministerului Sănătăţii. Motivele invocate de către aceştia privesc contractul colectiv de muncă, regulamentul locurilor de muncă, transparenţa şi protecţia salariaţilor în cazul externalizării serviciilor medicale şi plata celui de al 13-lea salariu.

Exerciţii fizice pentru diabetici

on .

Diabeticii tind să facă semnificativ mai multe exerciţii fizice dacă sunt ajutaţi de către medici, nu numai cu sfaturi, dar şi cu planuri de exerciţii bine pregătite şi explicate, spun cercetătorii de la Universitatea Saint Louis. Dacă medicii şi-ar da seama de acest lucru mult mai mulţi bolnavi cu diabet zaharat ar fi dispuşi să le şi practice.

Vitamina A determină simetria corporeală?

on .

Cercetătorii de la Salk Institute for Biological Studies au descoperit mecanismul- cheie de care depinde simetria externă a corpului nostru, în timp ce, aşa cum ştim cu toţii, în interior organele sunt aranjate asimetric. Studii efectuate pe animale (peştele zebra) arată că acidul retinoic (vitamina A) este cel care „amortizează” semnalele cu influenţă asimetrică din stadiile precoce ale dezvoltării embrionare, aranjând ca celulele să se dezvolte simetric. În absenţa vitaminei A corpul nostru ar fi deformat, partea stângă fiind mai scurtă decât cea dreaptă.

Creşte incidenţa diabetului zaharat tip 2 la copii

on .

Prevalenţa obezităţii, factor de risc pentru o varietate de boli dintre care şi diabetul zaharat tip 2, pare să fie în creştere atât la adulţi precum şi la copii. Dintr-un articol publicat în The Journal of Pediatrics reiese că incidenţa diabetului zaharat tip 2 la copii a crescut semnificativ în ultimii 15 ani.

Eutanasia a fost aprobată de justiţia din Tel-Aviv

on .

Justiţia din Tel-Aviv a aprobat eutanasia la o bolnavă de 59 de ani cu scleroză multiplă şi insuficienţă respiratorie, ventilată mecanic, apreciind starea ei ca fiind fără speranţă. Decizia a fost luată pe baza părerii profesionale a celor doi medici curanţi, care au confirmat stadiul final al bolii, totodată luând în considerare şi consimţământul bolnavei, care nu ar fi dorit ca într-un asemenea caz să fie ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor, prelungindu-i astfel chinurile, citim din revista Jnews.

Perspective în tratametul hipersudoraţiei

on .

Hipersudoraţia este unul dintre acele fenomene dermatologice vechi şi neplăcute care până în momentul actual nu beneficiază de un tratament bine definit. Cercetătorii de la Clinica Mayo, fiind preocupaţi de această problemă, se pare totuşi că au reuşit să adune mai multe date cu ajutorul cărora tratamentul acestei condiţii supărătoare ar putea deveni mai eficient, cu efecte adverse mai puţine.

Litigiile dintre spitale şi firmele furnizoare de medicamente şi materiale sanitare

on .

  Ministerul Sănătăţii a realizat o centralizare preliminară a principalelor litigii care există între spitale şi firmele membre ale Asociaţiei Furnizorilor de Produse Medicale. La sfârşitul săptămânii, MS va finaliza ancheta privind datoriile spitalelor către AFPM şi va stabili ce directori de unităţi medicale vor fi propuşi pentru sancţionare şi din ce motive.

Celulele stem benefice în leziuni ale măduvei spinării

on .

Studii pe animale arată că un preparat derivat din celule stem embrionare, administrat şoarecilor cu injurii acute ale măduvei spinării, a restabilit funcţiile motorii compromise, în timp ce la animalele accidentate de mai mult de 10 luni nu au fost observate beneficii semnificative, ştire publicată azi în revista The Journal of Neuroscience.

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!