Victor Ponta: Vom avea două avioane şi opt elicoptere pentru situaţii de urgenţă

on .

ponta-basescu-e-cel-care-a-promulgat-legile-prin-care-s-a-privatizat-rompetrol-97627-1Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, într-o conferinţă, la Sibiu (centru), că România "are un sistem pe care-l invidiază foarte multe ţări din zonă", format din două avioane şi opt elicoptere pentru situaţii de urgenţă.

"Vom avea un avion de transport de mare capacitate, unul de mică capacitate şi opt elicoptere. E meritul în special al domnului Arafat (secretar de stat la Ministerul Sanatatii - n.n.), noi ceilalţi l-am sprijinit, dar avem un sistem pe care-l invidiază foarte multe ţări din zonă", a spus Victor Ponta.

Acesta a precizat că în fiecare din cele opt regiuni va exista un elicopter şi o unitate mobilă SMURD.

Fiecare dintre cele opt regiuni va avea un elicopter pentru medicina de urgenţă.

"La ISU am continuat şi finalizăm dotarea SMURD-ului. Va exista elicopter şi unitate mobilă în fiecare din cele opt regiuni. Sunt câteva din investiţiile de care era foarte mare nevoie, s-a tot vorbit şi nu s-au găsit bani, uite că anul acesta am reuşit să găsim bani", a completat premierul.

Avionul medical permite efectuarea unor misiuni ce nu pot fi făcute de elicopterele SMURD.

Premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa au participat vineri dimineaţa, la ceremonia de avansare la gradul de sublocotenent şi absolvire a Promoţiei 'Aurel Vlaicu - 100", la Academia Forţelor Terestre 'Nicolae Bălcescu" de la Sibiu. Victor Ponta va rămâne, vineri, la Sibiu şi pentru a fi prezent la Raliul Sibiului, alături de pilotul Titi Aur pentru a promova o campanie care militează pentru siguranţa la volan şi respectarea regulilor rutiere pentru evitarea accidentelor.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!