Eugen Nicolăescu se va reîntâlni cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant

on . . Accesări: 2528

2-bif3665 RSMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire între factorii decidenţi şi specialiştii în domeniul activităţii de transplant, deoarece miercuri, după două ore şi jumătate de dezbateri, nu au fost luate nişte hotărâri.

Potrivit ministrului, au fost abordate probleme importante în domeniul transplantului, printre care evaluarea bugetului pentru transplant şi transplantul de cord.

El a precizat că o parte din soluţii nu au fost identificate şi va fi nevoie de o nouă întâlnire, pentru că sunt în continuare discrepanţe în organizarea logistică a Agenţiei şi chiar în unele prevederi legislative, existând norme vechi de 20 de ani, care trebuie refăcute.

Eugen Nicolăescu a subliniat că Agenţia Naţională de Transplant trebuie să-şi organizeze activitatea, impunându-se actualizarea registrului pentru donatori şi primitori, "care nu funcţionează cum trebuie în acest moment".

Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu preşedintele Societăţii Internaţionale de Transplant.

Ministrul le-a mai cerut celor care se ocupă de acest domeniu să prognozeze activitatea de transplant şi să facă estimări bugetare, pentru a avea o situaţia a necesarului pentru finanţare.

În legătură cu bugetul pe 2013, Nicolăescu a spus că se prognozează ca până la sfârşitul anului să se facă o suplimentare de 70 milioane de lei.

Legat de Institutul Inimii de la Târgu Mureş, ministrul a ţinut să precizeze că activitatea de transplant de cord nu a fost complet oprită, deoarece, în 2012, după desfiinţarea institutului, au mai fost realizate două intervenţii de acest gen.

Potrivit ministrul Sănătăţii, urmează ca o decizie privind reluarea activităţii de transplant cardiac la Târgul Mureş să se discute în Guvern, existând soluţii, pe care le va supune atenţiei Executivului.

Potrivit specialiştilor, la cinci donări de rinichi şi ficat de abia se poate recolta o inimă.

Programul naţional de transplant - unul dintre cele mai importante.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a convocat miercuri reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, conducerea Spitalului Regional Târgu-Mureş, preşedinţii comisiilor de specialitate din MS, specialişti şi conducerea UMF Bucureşti şi Târgu-Mureş pentru a clarifica câteva aspecte importante privind reluarea activităţii de transplant în România, precum şi situaţia transplantului de cord.

Printre subiectele dezbătute s-au numărat: restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, reluarea activităţii de transplant cardiac la Târgul Mureş, acreditarea altor centre de transplant, actualizarea registrului de transplant.

"Ministrul Sănătăţii doreşte cât mai rapid reluarea, după o perioadă îndelungată de întrerupere, a transplantului cardiac la Târgu-Mureş, împreună cu dezvoltarea altor centre de transplant din ţară, inclusiv în domeniul pulmonar", se arăta într-un comunicat emis de MS.

Ziua Naţională a Transplantului în România.

La dezbaterile de miercuri au mai participat secretarii de stat Raed Arafat şi Adrian Pană.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!