18 cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1 înregistrate pe teritoriul României

on . . Accesări: 3905

gripa.jpgÎn ultimele două zile au fost confirmate pe teritoriul ţării noastre încă două cazuri de infectare cu noul virul gripal. Este vorba despre un bărbat care a călătorit în acelaşi avion cu fetiţa internată la Timişoara, cu câteva zile în urmă, şi care a stat pe scaunul din spatele acesteia. La fel ca şi fetiţa, pacientul se află internat în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, sub supraveghere medicală, unde este supus terapiei specifice cu antivirale, iar starea sa de sănătate are o evoluţie favorabilă.

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie "Cantacuzino" a confirmat, aseară al 18-lea caz de infectare de pe teritoriul României. Este vorba despre o tânără în vârstă de 19 ani, sosită, în data de 14 iunie a.c., din SUA, care s-a prezentat, ieri, la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, cu simptome specifice noului tip de virus. În prezent, pacienta are o stare de sănătate bună, este internată la Institutul „Matei Balş” şi este supusă terapiei specifice cu antivirale.

Autorităţile sanitare au demarat ancheta epidemiologică în ambele cazuri diagnosticate.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!