Amestecarea medicamentelor-un lucru benefic pentru sănătate.

on . . Accesări: 3611

Societatea de biotehnologie CombinatoRx, din Cambridge, Massachusetts, a făcut o descoperire surprinzătoare: atunci când sunt asociate două câte două, în doze adecvate, mii de medicamente acţionează în sinergie şi pot trata boli pentru care nu sunt prescrise la origine. În prezent, firma realizează teste clinice pe opt combinaţii de substanţe, iar multe altele sunt în pregătire, scrie Katherine Bourzac în articolul apărut în publicaţia ştiinţifică americană Technology Review.
 Peste câţiva ani, în loc să îşi injecteze insulină, diabeticii şi-ar putea regla glicemia cu un medicament hipolipemiant însoţit de un antialgic, iar persoanele care suferă de dureri cronice vor fi, poate, uşurate de asocierea unui steroid cu un antidepresiv, îmbinare ce va avea mai puţine efecte secundare decât tratamentele prescrise în momentul de faţă. Pentru a găsi cele mai bune combinaţii, explică Alexis Borisy, fondatorul şi preşedintele director general al CombinatoRx, cercetătorii au adoptat un demers experimental ce face abstracţie de efectele terapeutice cunoscute ale substanţelor studiate.
 ''Firma a fost creată pe baza unei idei teoretice'', spune el. Conform acestei teorii, medicamente cu indicaţii diferite, menite să acţioneze asupra aceloraşi gene sau proteine, ar urma să poată funcţiona împreună. Astfel, unele laboratoare farmaceutice efectuează deja teste pe combinaţii de medicamente, dar asociază, în general, un antialgic cu un alt antialgic, sau două medicamente împotriva cancerului. CombinatoRx a descoperit mai mulţi ''amplificatori de steroizi selectivi'', după cum îi numeşte Borisy. Acestea sunt medicamente care, atunci când sunt administrate împreună cu steroizi, măresc eficacitatea acestora din urmă şi le reduc efectele nedorite. Compania realizează, în prezent, teste clinice de a II-a fază pe o asociere medicamentoasă incluzând prednisolonul, un steroid ce are numeroase efecte secundare - cum ar fi o creştere în greutate, insomnii şi tulburări ale glicemiei. Combinând această moleculă în doză scăzută cu dipiridamolul, o substanţă utilizată, de obicei, pentru a împiedica formarea de cheaguri sangvine la pacienţii cu boli cardiovasculare, se obţine un tratament al poliartritei reumatoide.
 CombinatoRx dispune de o chimiotecă de mii de substanţe - incluzând medicamente autorizate în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, aditivi alimentari, substanţe naturale şi medicamente în curs de dezvoltare la parteneri, ce pot fi combinate în milioane de feluri. ªi, cum acestea trebuie testate în diverse doze, adaugă Borisy, mai rămân de făcut zeci de milioane de experienţe.
 Pentru fiecare cuplu de substanţe, CombinatoRx testează 36 de doze diferite pe mai multe tipuri de celule. De exemplu, pentru a stabili dacă o combinaţie are un potenţial terapeutic pentru boli inflamatoare, aceasta este testată pe globule albe. Cercetătorii stimulează globulele pentru a reproduce boala inflamatoare, după care le supun unor dozări diferite. Apoi, ei caută indicatori ai inflamării, cum ar fi unele molecule-semnal ce menţin sistemul imunitar în stare de alertă. Rezultatele acestor experienţe sunt tratate cu un program informatic ce determină dacă substanţele acţionează în sinergie şi, în cazul în care aşa stau lucrurile, în ce doze. Dacă o combinaţie se anunţă promiţătoare, ea este testată pe animale înainte de a face obiectul unor teste clinice. Medicamentele împotriva poliartritei reumatoide şi a durerilor cronice vor face obiectul unor teste clinice de a II-a fază în acest an./Rompres/.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!