Carnea de pui refrigerată o ameninţare mortală la adresa cumpărătorilor

on .

carne-pui.jpgExperţii britanici recomandă spălarea obligatorie a mâinilor după contactul acestora cu un pui refrigerat în pungă din plastic. Potrivit unui studiu recent, 40% din pungile selectate în supermarketuri pentru analiza respectivă conţineau pe suprafaţa lor bacterii extrem de periculoase. Experţii au descoperit pe ambalajele din plastic Campylobacter, care poate provoca vărsături, diaree şi dureri abdominale. În total, grupul de experţi de la Birmingham au verificat pungile cu pui refrigeraţi în 20 de supermarketuri, măcelării şi magazine alimentare.

Pe lângă ambalajul murdar, şapte exemplare erau contaminate şi în interior, iar la o găină au descoperit chiar salmonella. Contaminarea se produce de regulă în procesul de ambalare şi livrare, iar în farfurii bacteriile ajung de pe mânerele cărucioarelor din magazine, pungi şi sacoşe. Potenţial, bacteriile de pe o singură pungă pot infecta un întreg centru comercial.

În urma primei analize de acest gen, datele obţinute au fost transmise Food Standards Agency UK şi celor mai mari lanţuri de magazine din Marea Britanie.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!