Ce informaţii va conţine cardul naţional de sănătate

on . . Accesări: 3994

card-sanatate.jpgÎncepând de anul viitor, românii vor beneficia de cardul naţional de sănătate. La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi  Ordonanţa de urgenţă privind introducerea cardului naţional de sănătate. Cardul naţional va fi un document care va deveni obligatoriu pentru fiecare asigurat ce doreşte să acceseze servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică, dar şi pentru medicii din sistem care vor primi, la rândul lor, un card medical profesional. Acesta se emite individual, pentru fiecare asigurat cu vârsta peste 18 ani, asemenea cărţii de identitate.

Cardul asiguratului va cuprinde unele  informaţii minime despre cetăţean, precum: datele de identitate şi codul numeric personal ale asiguratului; cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

Pe de altă parte, cardul va conţine şi alte date, de natură medicală, care vor fi stocate pe un cip. Cip-ul va conţine  informaţii, ca de exemplu: diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice; grupa sanguină şi Rh; acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces; medic de familie: nume, prenume, date contact.

Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor  fi înregistrate pe cip-ul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

Informaţia referitoare la acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces, se va înregistra pe cip-ul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, sub condiţia respectării  dispoziţiilor prevăzute la art.147 pct. 5 din Legea nr.95/2006 (prin act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule), iar accesul la această informaţie a personalului medical va fi stabilit prin Normele metodologice date în aplicarea Legii.

Cardul profesional al medicului va fi utilizat de către acesta, în acelaşi timp cu cel al pacientului, pentru ca acesta din urmă să poată beneficia de servicii medicale. Toţi medicii din sistem vor primi un astfel de card, acesta va fi un fel de card de control, va fi cheia de acces în sistemul informatizat.

EXEMEPLU- un pacient are nevoie de o reţetă de la medicul de familie. Acesta va merge cu cardul medical la medicul de familie, care la rândul său va introduce în sistem şi cardul său pentru a putea accesa informaţiile şi a elibera reţeta. Nu se va putea efectua niciun serviciu medical dacă nu există cele două carduri în acelaşi timp introduse în sistem.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!