Ce va fi cu examenul de rezidenţiat?

on . . Accesări: 17521

A început un nou an şi cu el din nou o serie de întrebări privind organizarea rezidenţiatului. Bineînţeles discuţii sunt pe toate forumurile, în amfiteatrele pline cu studenţii de anul VI care se întreabă ce îi aşteaptă dar şi pe coridoarele spitalelor unde rezidenţii dornici să “scape” de specialităţile cu care s-au “procopsit” în anii anteriori (medicină de familie, medicină de urgenţă, etc.) se întreabă ce se va mai schimba anul acesta...În plus au rămas şi cei care nu au reuşit până în prezent să promoveze examenul de rezidenţiat.
 Ei bine schimbări vor fi cu siguranţă, partea mai neplăcută este că încă nu se ştie exact ce va fi. Guvernul României a adoptat ordonanţa nr. 12/2008, ordonanţă ce a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 81 din 01.02.2008. De aici aflăm că începând din acest an rezidenţiatul se organizează sub forma rezidenţiatului pe locuri, a rezidenţiatului pe post şi a rezidenţiatului cu timp parţial şi are o durată cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate.
 În ceea ce priveşte admiterea la forma de rezidenţiat pe locuri şi la forma de rezidenţiat pe post, aceasta se face prin concurs naţional, organizat de Ministerul Sănătăţii Publice în sesiune unică, în trimestrul IV al anului, prin excepţie, în anul 2008 Ministerul organizând concurs pentru forma de rezidenţiat pe post şi în semestrul I al anului, pe data de 22 iunie 2008. Concurs de intrare în rezidenţiat de medicină, medicină dentară şi farmacie se va organiza pe data de 9 noiembrie 2008. Precizări privind aceste două forme de rezidenţiat veţi găsi în articolul Ordonanţa privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Cum ne-am obişnuit deja încă nu există date privind tematica şi nici nu au fost publicate acele locuri deficitare care vor fi scoase la rezidenţiatul pe post.
 Dar ce este rezidenţiatul cu timp parţial? Rezidenţiatul cu timp parţial se organizează numai pentru specialitatea de medicină de familie, la acesta având acces medicii de medicină generală cu drept de liberă practică. Admiterea se face prin selecţie organizată de Ministerul Sănătăţii Publice. Pe ce bază se va face această selecţie…cine ştie?
 Poate că în viziunea ministrului sănătăţii lucrurile au fost clarificate astfel încât acesta să poată declara că ''Prin adoptarea acestei ordonanţe vrem să dovedim că în România nu avem şomeri cu diplomă în domeniul sănătăţii, mai ales printre medici'' dar credem că, viitorii candidaţi sunt încă în ceaţă.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!