Adolescenţii de astăzi au un
nou model educativ: viaţa de grup. Caută valoarea şi frumuseţea nu în
conflictualitate ci în propriul psihic şi propriul corp. Se întâlnesc pentru a
fi, nu pentru a face, iar între băieţi şi fete aplică egalitatea de şanse.
Psihiatrul Gustavo Pietropolli Charmet a aprofundat aceste aspecte la
''Festivalul Minţii'', desfăşurat la Sarzana în nord-vestul Italiei. Actuala generaţie de adolescenţi este
tăcută. Nu se aude zgomotul utopiilor ei şi nici nu ajunge la urechile
adulţilor urletul de protest şi nici contestarea împotriva a toate. Cronica de
scandal se obstinează să vâneze episoade izolate care implică grupuri de
adolescenţi ce comit acţiuni violente, dar efortul de a generaliza semnificaţia
nu este credibil. Între timp se înmulţesc cercetările. Generaţiile precedente
de adolescenţi nu au fost ascultate atât de mult. Cu toate acestea, ceea ce se
întâmplă efectiv în lumea adolescenţilor nu este uşor de înţeles, iar
opacitatea ei facilitează denigrarea din partea lumii adulţilor.
Actuala generaţie de adolescenţi a crescut în interiorul unui model educativ care îi determină să caute în propria minte şi în propriul corp valoarea şi frumuseţea, şi nu în conflictul social sau familial. În societatea ''narcisismului'', ''fluidă'' şi globalizată, adolescenţii sesizează că nimic nu împiedică încercarea de a pune construirea autonomă şi creatoare proprie în centrul propriului interes şi al efortului de a creşte. Acest lucru favorizează ascensiunea unei puternice vocaţii de exprimare şi comunicative, ce are drept finalitate căutarea propriei identităţi ''autentice'' şi ''profunde''. Deoarece este vorba de a face să apară din profunzimea propriei minţi adevărata dorinţă, proiectul autentic, iubirea sinceră, opţiunea personală, adolescenţii recurg la canale de exprimare adesea diferite de cuvânt. Cântă la instrumente muzicale, pictează ziduri, dansează în grup, petrec un timp nelimitat în comunicarea virtuală fără corp, fără pudoare şi iluzorie, produc imagini şi le transmit locuitorilor Terrei de-a lungul autostrăzilor informatice, scriu jurnale secrete. Pe scurt, încearcă să exprime un conţinut personal folosind cele mai variate canale de comunicaţie. Finalitatea este însă narcisistă, nu relaţională. În grup şi în comunitate se caută pe ei înşişi, nu relaţia. Încearcă să devină faimoşi şi vizibili în scopul de a înţelege cât valorează şi cine sunt cu adevărat. Din acest motiv, comportamentele lor distructive sunt mai puţin zgomotoase şi vizibile. Survin preponderent în mintea lor şi în interiorul relaţiilor de grup şi de cuplu. În mintea lor, instituţiile adulţilor sunt doborâte de denigrarea narcisistă şi sfârşesc eliminate de un val de plictiseală de negestionat. Vechea şcoală, politica, organizarea socială nu suscită patimi. Adesea adolescenţii cască, dar nu sunt furioşi, sunt plictisiţi. Viaţa de grup este foarte diferită de cea a generaţiilor trecute. Se întâlnesc pentru a fi, nu pentru a face. Relaţiile de cuplu s-au schimbat: băieţii şi fetele au revizuit radical contractul care îi uneşte. Aceasta este prima generaţie care aplică radical şansele egale. Aceasta înseamnă că amplul repertoriu de tradiţii, mituri şi ritualuri al generaţiilor precedente a fost distrus tacit de actuala generaţie de adolescenţi. Par că nu au nimic nou de propus. În realitate, este posibil să fi transformat lumea lor cu mult mai mult decât au reuşit să o facă foarte zgomotoasele generaţii precedente, mai ales cea a părinţilor lor, care se laudă atât că au făcut atât de multe revoluţii.
Fiecare generaţie de adolescenţi îşi creează propriile mituri şi valori şi încearcă să distrugă ceea ce reprezintă un obstacol în calea realizării propriilor noi obiective. Această generaţie, aceasta şi datorită noilor tehnologii şi posibilităţi de comunicare la distanţă, pare orientată spre extinderea şi legitimizarea valorii ''Sinelui'' prin intense activităţi de exprimare. Aceasta înseamnă o activitate radicală de redefinire a importanţei valorilor şi instituţiilor care dominau frontul generaţiei precedente.
Adulţii care interacţionează cu noii adolescenţi rămân adesea nesiguri privind valoarea etică a acţiunii lor. Părinţi şi profesori nu sunt încă obişnuiţi să împărtăşească importanţa narcisismului în creşterea persoanei. Acest lucru face să fie complexe relaţiile educative: adulţilor li se pare că o anumită doză de etică mazochistă este inevitabilă. Noii adolescenţi sunt de părere însă că sunt educaţi să creadă că realizarea adevăratului ''sine'' este principala chestiune etică şi că o falsă supunere ar însemna a nu asculta de mama şi de tata. /Rompres/
Actuala generaţie de adolescenţi a crescut în interiorul unui model educativ care îi determină să caute în propria minte şi în propriul corp valoarea şi frumuseţea, şi nu în conflictul social sau familial. În societatea ''narcisismului'', ''fluidă'' şi globalizată, adolescenţii sesizează că nimic nu împiedică încercarea de a pune construirea autonomă şi creatoare proprie în centrul propriului interes şi al efortului de a creşte. Acest lucru favorizează ascensiunea unei puternice vocaţii de exprimare şi comunicative, ce are drept finalitate căutarea propriei identităţi ''autentice'' şi ''profunde''. Deoarece este vorba de a face să apară din profunzimea propriei minţi adevărata dorinţă, proiectul autentic, iubirea sinceră, opţiunea personală, adolescenţii recurg la canale de exprimare adesea diferite de cuvânt. Cântă la instrumente muzicale, pictează ziduri, dansează în grup, petrec un timp nelimitat în comunicarea virtuală fără corp, fără pudoare şi iluzorie, produc imagini şi le transmit locuitorilor Terrei de-a lungul autostrăzilor informatice, scriu jurnale secrete. Pe scurt, încearcă să exprime un conţinut personal folosind cele mai variate canale de comunicaţie. Finalitatea este însă narcisistă, nu relaţională. În grup şi în comunitate se caută pe ei înşişi, nu relaţia. Încearcă să devină faimoşi şi vizibili în scopul de a înţelege cât valorează şi cine sunt cu adevărat. Din acest motiv, comportamentele lor distructive sunt mai puţin zgomotoase şi vizibile. Survin preponderent în mintea lor şi în interiorul relaţiilor de grup şi de cuplu. În mintea lor, instituţiile adulţilor sunt doborâte de denigrarea narcisistă şi sfârşesc eliminate de un val de plictiseală de negestionat. Vechea şcoală, politica, organizarea socială nu suscită patimi. Adesea adolescenţii cască, dar nu sunt furioşi, sunt plictisiţi. Viaţa de grup este foarte diferită de cea a generaţiilor trecute. Se întâlnesc pentru a fi, nu pentru a face. Relaţiile de cuplu s-au schimbat: băieţii şi fetele au revizuit radical contractul care îi uneşte. Aceasta este prima generaţie care aplică radical şansele egale. Aceasta înseamnă că amplul repertoriu de tradiţii, mituri şi ritualuri al generaţiilor precedente a fost distrus tacit de actuala generaţie de adolescenţi. Par că nu au nimic nou de propus. În realitate, este posibil să fi transformat lumea lor cu mult mai mult decât au reuşit să o facă foarte zgomotoasele generaţii precedente, mai ales cea a părinţilor lor, care se laudă atât că au făcut atât de multe revoluţii.
Fiecare generaţie de adolescenţi îşi creează propriile mituri şi valori şi încearcă să distrugă ceea ce reprezintă un obstacol în calea realizării propriilor noi obiective. Această generaţie, aceasta şi datorită noilor tehnologii şi posibilităţi de comunicare la distanţă, pare orientată spre extinderea şi legitimizarea valorii ''Sinelui'' prin intense activităţi de exprimare. Aceasta înseamnă o activitate radicală de redefinire a importanţei valorilor şi instituţiilor care dominau frontul generaţiei precedente.
Adulţii care interacţionează cu noii adolescenţi rămân adesea nesiguri privind valoarea etică a acţiunii lor. Părinţi şi profesori nu sunt încă obişnuiţi să împărtăşească importanţa narcisismului în creşterea persoanei. Acest lucru face să fie complexe relaţiile educative: adulţilor li se pare că o anumită doză de etică mazochistă este inevitabilă. Noii adolescenţi sunt de părere însă că sunt educaţi să creadă că realizarea adevăratului ''sine'' este principala chestiune etică şi că o falsă supunere ar însemna a nu asculta de mama şi de tata. /Rompres/
