Cardul european de asigurat va costa aproximativ 2 lei

on . . Accesări: 3899

Românii care vor merge în ţările UE după 1 ianuarie 2007 trebuie să aibă cardul european de asigurat, care va costa 2,166 lei. Cardul va avea dimensiunea unui card bancar şi va conţine o serie de date despre posesor - numele, prenumele, numărul personal de identificare - şi despre instituţia emitentă, precum şi data expirării, fără să includă şi informaţii medicale, a precizat într-o conferinţă de presă preşedintele CNAS, prof.dr. Cristian Vlădescu.
 Cardul este eliberat pentru asistenţa medicală de urgenţă în locul în care se află asiguratul, în aceleaşi condiţii ca şi asiguraţii sistemului public din ţara gazdă. El se eliberează, pe baza unei cereri-tip, pentru oricare asigurat din România care doreşte să călătorească într-una din ţările Uniunii Europene şi este valabil 6 luni.
 Cererea-tip de obţinere a cardului va fi completată la sediul casei teritoriale de asigurări la care este înscris asiguratul, unde acesta va trebui să prezinte o copie după buletinul sau cartea de identitate şi dovada că este asigurat (adeverinţă de salariu, talonul de pensie, alt act specific, după caz). În cazul minorilor sub 14 ani, în locul copiei după cartea de identitate se va depune o copie după certificatul de naştere. Cardul va fi trimis la adresa indicată de solicitant, în termen de şapte zile.
 Primirea cererilor de eliberare a cardului la casele teritoriale de asigurări de sănătate este posibilă începând cu prima zi lucrătoare a anului viitor. Cei care pleacă în ţările Uniunii Europene în primele zile ale anului 2007 nu pot primi cardul în avans, deoarece de abia după aderarea României CNAS va primi de la Bruxelles numărul european de identificare, care trebuie înscris obligatoriu pe card. Un alt impediment pentru eliberarea cardului european în avans este legea internă referitoare la acest document, care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
 Preşedintele CNAS a subliniat că de acest card nu pot beneficia decât cei care au achitat la zi contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate şi care călătoresc în scop turistic sau de afaceri. Cardul nu dă dreptul posesorului să beneficieze de tratamente în străinătate pentru problemele de sănătate preexistente. Pentru anumite afecţiuni, cum ar fi insuficienţa renală, pentru care cel care călătoreşte trebuie să aibă posibilitatea efectuării dializei, sunt formulare speciale şi necesită acordul furnizorului din străinătate.
 Dr. Vlădescu a spus că estimarea pentru serviciile medicale de urgenţă acoperite prin cardul european de asigurări este de 30-40 milioane de lei iar pentru tot anul vor fi eliberate aproximativ două milioane de carduri.
 În cazul în care asiguratul pierde cardul, poate solicita unul nou. Dacă dispariţia cardului survine în timpul sejurului în străinătate, asiguratul poate solicita casei de asigurări emitente un certificat de înlocuire a cardului. În situaţia în care valabilitatea cardului expiră în perioada în care se află în străinătate, poate solicita un card în avans. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!