Cardiacii şi diabeticii - cele mai multe apeluri la Ambulanţă

on . . Accesări: 4050

Serviciul de Ambulanţă al Capitalei a înregistrat o creştere a numărului de apeluri privind complicaţiile provocate de canicula din ultimele zile. "Am avut 62 de apeluri pentru căzuţi în stradă, 120 de cazuri de complicaţii cardiovasculare şi 40 de solicitări privind stări de leşin şi rău. Cei mai afectaţi au fost copiii, persoanele de vârsta a treia şi bolnavii cronic de inimă şi diabet" - a precizat, luni, pentru Rompres, medicul coordonator Cătălina Varlan. Din cele 1.200 de apeluri primite în această perioadă, peste 100 au fost cauzate de diferenţele de temperatură.
 Medicul a făcut un apel către populaţie să încerce, în prima fază, să apeleze la medicul de familie şi la spitalul din apropiere şi numai în cazuri extreme să sune la salvare. Ambulanţa este mobilizată să intervină în special pentru cazurile persoanelor nedeplasabile şi din locuri publice, a adăugat dr. Varlan.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!