Noul coronavirus este mai puţin infecţios, dar mai periculos decât SARS

on .

1708921080 1369151829 rsNoul coronavirus MERS (sindromul respirator viral din Orientul Mijlociu), apărut în anul 2012, este mai puţin infecţios decât virusul SARS care, în anul 2003, a provocat moartea a 800 de persoane, se arată într-un studiu publicat vineri de revista medicală The Lancet şi preluat de AFP.

Cercetarea a fost realizată pe baza evaluării a 47 de pacienţi infectaţi cu MERS în Arabia Saudită, ţara unde s-au înregistrat majoritatea cazurilor de îmbolnăvire.

'Deşi prezintă manifestări clinice similare cu SARS, şi anume febră, tuse, o perioadă de incubaţie, virusul MERS se deosebeşte faţă de acesta în aspecte importante, cum ar fi evoluţia sa rapidă către insuficienţă respiratorie', explică Ziad Memish, ministrul saudit adjunct al sănătăţii, participant la respectiva cercetare.

Potrivit acestui studiu, realizat de specialişti britanici şi saudiţi, virusul SARS, care a infectat peste 8.000 de persoane, era mult mai infecţios şi cu un potenţial mai ridicat de transmitere, în special în rândul tinerilor. În schimb, MERS tinde să atingă mai degrabă persoanele vârstnice, are o prevalenţă în rândul bărbaţilor şi marea majoritate a bolnavilor (96%) au deja una sau mai multe afecţiuni cronice, cum ar fi diabet, insuficienţă renală, hipertensiune sau o boală cardiovasculară. De altfel, 60% dintre dintre cei infectaţi cu MERS şi care sufereau de o boală cronică şi-au pierdut viaţa.

Dar, un cercetător saudit din echipa care a întocmit cercetarea consideră că recentele cazuri de îmbolnăvire uşoară, în rândul personalului medical, al copiilor şi al celor care au intrat în contact cu persoanele infectate, arată că deocamdată nu se observă decât 'partea vizibilă a aisbergului' şi că rămân în continuare întrebări fără răspuns, cum ar fi sursele de infectare, factorii care predispun la apariţia bolii şi cei care determină un prognostic rezervat.

Acest nou coronavirus aparţine aceleiaşi familii de viruşi din care face parte şi SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), care între anii 2002 şi 2003 s-a extins în peste 30 de ţări.

Până în prezent, au fost confirmate 90 de cazuri de infectare cu virusul MERS, jumătate dintre aceste persoane pierzându-şi viaţa. Originea virusului, probabil animală, rămâne în continuare necunoscută.

O îngrijorare este legată de pelerinajul anual de la Mecca, ce se va desfăşura în luna octombrie, când peste trei milioane de musulmani sunt aşteptaţi în acest oraş din Arabia Saudită. Până în prezent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a cerut instituirea vreunei restricţii pentru călătoriile în această ţară. Dar, autorităţile saudite au înăsprit condiţiile de acordare a vizelor, în special pentru persoanele care suferă de boli cronice.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!