Au fost semnate contractele de finanţare pentru cardul electronic

on . . Accesări: 2832

card-sanatate.jpgContractele pentru finanţarea introducerii reţelei electronice şi a cardului electronic, două componente importante pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, au fost semnate, vineri, în prezenţa premierului Emil Boc, de către ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, şi preşedintele CNAS, Lucian Duţă. Finanţarea se face din fonduri europene nerambursabile, primite prin intermediul Ministerului Comunicaţiilor, şi este în valoare de 40 de milioane de euro. Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a reliefat importanţa acestor documente pentru funcţionarea unitară în sistemul de sănătate, dar şi pentru dosarul electronic al pacientului, care va fi introdus treptat pe parcursul mai multor ani, începând din 2012.

Lucian Duţă a explicat că prescripţia electronică va monitoriza consumul de medicamente, va sesiza dacă apar medicamente în farmacii care nu au fost prescrise sau care sunt eliberate parţial. În ceea ce priveşte dosarul electronic, preşedintele CNAS a explicat că acesta va asigura standardele privind istoricul medical al pacientului şi va permite medicului să acorde tratamentul indicat. Prin aceste măsuri se reduce timpul de aşteptare pentru pacienţi, creşte calitatea serviciilor şi se reduce frauda, după cum a susţinut Lucian Duţă.

Ministrul Valerian Vreme a apreciat parafarea acestui parteneriat între Ministerul Comunicaţiilor şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, subliniind că acesta va veni, în final, în folosul cetăţeanului. El a subliniat că proiectul se înscrie în preocupările ministerului şi are ca obiectiv încadrarea în strategia naţională şi cea europeană 2020, care creează liniile pe care trebuie să le parcurgă şi România în câţiva ani. Prezent la ceremonie, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a menţionat că informatizarea sistemului este obiectivul principal al Guvernului, al MS şi al CNAS şi anume eficientizarea sistemului şi utilizarea banului public în mod transparent.

Potrivit preşedintelui CNAS, reţeaua electronică şi cardul electronic vor fi funcţionale, cel mai probabil, în 2011, dosarul electronic fiind un proiect mult mai amplu, care se va introduce treptat, pe parcursul a câţiva ani. Cardul de sănătate va fi operabil, conform preşedintelui Casei, de la sfârşitul acestui an.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!