Au fost identificate genele ADN responsabile de apariţia autismului

on . . Accesări: 3063

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a identificat noi gene ADN la persoanele autiste în cadrul unui ambiţios studiu cu privire la originile genetice ale acestei afecţiuni ce afectează dezvoltarea psihică a copilului, informează AFP recepţionată de Rompres. Aceste noi date constituie o probă suplimentară cu privire la rolul în manifestarea autismului al genelor legate de sistemul de neurotransmitere a impulsului nervos prin intermediul unui mesager chimic, în acest caz glutamatele, către creier. În cazul în care programul genetic în conformitate cu care funcţionează sistemul de neurotransmitere este defectuos, acest fapt ar putea explica erorile de transmitere a influxului nervos, care, aşa cum susţin unii oameni de ştiinţă, s-ar afla la originea autismului. Studiul, publicat în ediţia online a revistei Nature Genetics, sugerează de asemenea că o anumită parte a cromozomului 11 ar putea conţine anumite gene implicate de asemenea în declanşarea autismului. ''Aceste rezultate nu ne oferă decât o piesă a unui vast şi complicat puzzle. Prin identificarea acestor gene putem descoperi autismul la copii încă de la cele mai fragede vârste şi putem astfel începe foarte devreme tratamentul'', a explicat Geraldine Dawson de la universitatea din Washington.
 Acest studiu a fost realizat prin recoltarea unor probe de ADN de la 1.200 de familii ce au cel puţin doi copii autişti, fiind astfel cel mai vast studiu genetic asupra acestei disfuncţii psihice. ADN-ul recoltat de la voluntari a fost comparat pentru identificarea caracteristicilor prezente la copiii cu autism. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!