Cod de conduită etică privind promovarea medicamentelor, adoptat de APMGR

on . . Accesări: 2739

medicamente foto genome.com rsAsociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), care reprezintă interesele principalilor investitori de resort prezenţi pe piaţa românească, a adoptat marţi un Cod de conduită etică privind promovarea medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei.


Documentul urmăreşte să ofere cadrul necesar pentru implementarea standardelor etice de promovare a medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală.


"Acest Cod de Conduită conţine un set de reguli stricte inspirate atât din normele internaţionale, cât şi din experienţa fiecăreia dintre companiile membre. Practic, prin acest document noi am adunat laolaltă un set de principii, de reguli foarte stricte de transparenţă şi de bună conduită privind promovarea medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală.

Adoptarea acestui Cod de Conduită Etică reprezintă o dovadă în plus a seriozităţii cu care înţelegem să ne desfăşurăm activitatea şi ilustrează corectitudinea şi angajamentul temeinic asumat de companiile noastre pentru piaţa românească. Este, pe de altă parte, şi o reflectare a preocupării noastre constante pentru îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţă şi, nu în cele din urmă, pentru situaţia pacienţilor, care trebuie să se afle permanent în centrul preocupărilor tuturor actorilor din sistemul medical", a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR, citat în comunicat.


Codul este structurat în zece capitole şi conţine un set de principii obligatorii, reguli de transparenţă, precum şi sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării normelor. Aderarea la acest Cod de etică va fi o condiţie prealabilă sine qua non pentru dobândirea calităţii de membru al Asociaţiei.


Printre prevederile relevante incluse în Cod se numără: interzicerea totală a practicii de a oferi, promite sau acorda personalului medical sau personalului administrativ corespunzător vreo remuneraţie, inclusiv cadouri, avantaje pecuniare, beneficii în natură etc., ca un stimulent pentru a prescrie, furniza, vinde sau administra un medicament; obligaţia ca promovarea medicamentelor eliberate doar pe bază de prescripţie medicală să fie trimisă sau îndreptată exclusiv către personalul medical, precum şi interzicerea de a lăsa materiale promoţionale în locuri care sunt accesibile publicului general, cum ar fi farmacii, săli de aşteptare, holuri de spitale şi clinici medicale.


Codul de etică mai prevede interzicerea oricărei forme de promovare neconcordantă cu termenii autorizaţiei de comercializare ('promovare off-label') - promovarea trebuie să încurajeze utilizarea raţională a medicamentelor, prezentându-le în mod obiectiv şi fără a le exagera proprietăţile, interzicerea utilizării unor formule precum 'sigur' sau 'fără riscuri' pentru descrierea unui medicament fără o fundamentare corespunzătoare, promovarea medicamentelor deghizată - materialele promoţionale şi publicitare trebuie să aibă clar indicată natura publicitară.


Dispoziţiile documentului vor fi aplicabile inclusiv "atunci când un Membru autorizează sau dă îndrumări unor terţe părţi să realizeze activităţi promoţionale în numele său".


Documentul conţine un capitol separat care prevede sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor sale. Acestea variază de la avertisment la sancţiuni pecuniare sau chiar excluderea din rândurile Asociaţiei.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!