Moţiune simplă pe sănătate depusă la Camera Deputaţilor

on . . Accesări: 3353

nicolaescu.jpgFostul ministru al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, a anunţat astăzi, în plenul Camerei, depunerea de către grupul liberalilor a unei moţiuni simple pe sănătate. Moţiunea este intitulată "La sănătate, nimic nu este sănătos".  "Nu putem să acceptăm incompetenţa ajunsă la rang de politică publică, nu putem să nu vă arătăm că sunteţi în afara oricărui drum corect şi adecvat, că nu ascultaţi ceea ce este mai bine pentru oameni", se spune în textul moţiunii.

"Din 2009, sănătatea nu mai este prioritate naţională decât în vorbele guvernanţilor, în realitate pe sănătate guvernul nu pune nici un preţ, referindu-ne atât la pacienţi cât şi la personalul medical. (...) Situaţia reală din sistemul sanitar românesc este, cu siguranţă, cea mai grea din ultimii 20 de ani, întrucât de peste 15 luni guvernul PD-L, guvernul Băsescu-Boc-Udrea, a demonstrat că sănătatea nu mai reprezintă decât o lozincă utilizată în campania electorală. Prin acţiuni de neînţeles şi prin alocarea unor fonduri insuficiente guvernul a bulversat şi cele câteva zone care începuseră să funcţioneze bine", se arată în textul moţiunii.

Potrivit liberalilor, "în 2009 guvernarea portocalie a distrus cu o ură de nedescris medicina primară şi a încurajat zone care nu avuseseră probleme deosebite şi a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicilor de familie prin modul în care se va finanţa această activitate, atitudine premeditată prevăzută în proiectul contractului cadru.  În toată lumea se pune accent pe medicina primară, există preocupări majore ale Uniunii Europene, există rezultate interesante, pline de eficacitate din multe ţări ale lumii şi cu toate acestea o distrugeţi şi amanetaţi viitorul poporului român fie din necunoaştere, nepricepere, fie din rea credinţă, fie din indiferenţă".

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!