O nouă terapie pentru sindromul varicos

on . . Accesări: 5803

Un procent de 1% din populaţie dezvoltă ulcere de gambă, consecutiv fenomenelor de insuficienţă venoasă cronică. Această patologie afectează între 10% şi 50% din populaţia masculină şi 50-55% din populaţia feminină, a declarat dr. Ingrid Panţuru, cu prilejul lansării ViaTromb, o nouă terapie pentru aceste afecţiuni. Sindromul varicos apare la aproximativ 33% dintre femei şi la aproximativ 20% dintre bărbaţi. Problemele circulatorii apar la vârste mai tinere la femei în comparaţie cu bărbaţii. Până la vârsta de 50 de ani, 41% dintre femei constată disfuncţionalităţi ale circulaţiei venoase. Un procent de 80% dintre cazurile de varice au drept cauză ereditatea, sedentarismul, încălţămintea neadecvată, căldura. Riscurile se pot mări dacă persoana stă mult în picioare sau pe scaun.
 Noul produs este o emulsie cutanată, care se pulverizează, se eliberează fără reţetă şi costă 40 de lei. ViaTromb, produs de CSC Pharmaceutical, are efect 4-5 ore, este uşor de aplicat, cu efect în câteva minute. El accelerează microcirculaţia la nivelul membrelor inferioare, este un produs antivaricos şi pentru hematoame superficiale. Produsul tratează sindromul de picioare grele şi umflate. Activităţile sedentare, care presupun menţinerea îndelungată a poziţiei în faţa biroului sau a calculatorului, în maşină sau în avion provoacă disconfort şi se pot transforma într-o reală problemă de sănătate: boli varicoase, ulcere de gambă, edeme mai dificil de tratat şi cu consecinţe negative asupra stării generale a organismului. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!