Adalimumab este eficient în tratamentul de durată al psoriasisului

on .

Rezulatele unui studiu clinic randomizat publicat în numărul de octombrie al revistei Journal of the American College of Dermatology au demonstrat că adalimumab, un inhibitor al citokinei TNF-alfa, prezintă efecte benefice pe durată lungă la pacienţii care suferă de psoriasis. Având în vedere faptul că factorul de necroză tumorală joacă un rol esenţial în dezvoltarea psoriasisului, echipa condusă de Dr. Kenneth B. Gordon de la Evanston Northwestern Healthcare (Skokie, Illinois) a urmărit efectul blocadei de TNF la 147 de pacienţi cu o boală moderată spre severă.
 Subiecţii au fost împărţiţi în trei gruprui, cei din primul grup au primit 40 mg de adalimumab pe săptămână, cei din al doilea grup au beneficiat de aceeaşi doză la două săptămâni iar pacienţilor din al terilea grup li s-a administrat placebo.
 Evaluarea ameliorării s-a efectuat la prima şi a 12-a săptămână. O proporţie de 80% a pacienţilor din primul grup a prezentat o îmbunătăţire de 75% pe scorurile de severitate a psoriasisului. Aceeaşi ameliorare a fost prezentă la 53% a pacienţilor care au primit substanţa activă o dată la fiecare două săptămâni şi într-o proporţie de 4% la grupul control.
 După 12 săptămâni pacienţii au putut continua sau începe tratamentul cu adalimumab o dată sau de două ori pe săptămână pe o perioadă totală de 48 de săptămâni. Răspunsul a fost menţinut în acest interval de timp.
 Medicamentul a fost în general bine tolerat, totuşi 9% a pacienţilor a renunţat la continuarea tratamentului din cauza efectelor adverse.
 Cercetătorii au notat că nu există dovezi al toxicităţii cumulative la pacienţii trataţi cu adalimumab pentru artrită reumatoidă şi, cu menţiunea că sunt necesare studii ulterioare, susţin că acest lucru este valabil şi în cazul pacienţilor cu psoriasis.
 „Sper că această medicaţie va deveni o parte integrată a mijloacelor noastre cu ajutorul cărora putem îmbunătăţi calitatea de viaţă a pacienţilor care suferă de psoriasis şi artrită psoriazică”, a declarat pentru Reuters Health Dr. Gordon.

J Am Acad Dermatol 2006;55:598-606.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!