Sistem de identificare a celei mai eficiente terapii personalizate pentru cancer, lansat în România

on . . Accesări: 2289

A fost lansat şi in România sistemul uni informaţional de diagnostic molecular şi identificare a celei mai eficiente terapii personalizate ţintit (OnCompass). 

"OnCompass este un instrument cu ajutorul căruia medicii specialişti oncologi pot ghida tratamentul pacienţilor cu cancer, alegând cea mai potrivită terapie atât din cadrul medicamentelor existente pe piaţă, cât şi din cadrul celor aflate în curs de înregistrare, în diverse studii clinice în Europa şi în alte regiuni ale globului, facilitând ulterior includerea acestor pacienţi în aceste studii.

Peste 30 de medicamente ţintite pot fi recomandate de medicii specialişti oncologi pacienţilor care suferă de cancer şi peste 200 de molecule noi fac obiectul studiilor clinice şi vor fi înregistrate în viitorul apropiat. Pe baza OnCompass, medicii specialişti oncologi din România vor avea posibilitatea de a integra diagnosticul molecular şi terapia ţintită într-o strategie personalizată fiecărui pacient", precizează un comunicat de presă remis luni AGERPRES de compania dezvoltatoare.

Sistemul lansat detectează şi analizează 58 de gene, cele mai relevante din punctul de vedere clinic şi pentru care există corespondenţă la nivel de terapii ţintite, dintr-un total de 138 de gene driver care sunt detectabile la ora actuală şi care intervin în apariţia şi evoluţia ulterioară a cancerului.

Diagnosticul molecular rezultat în urma acestei analize este integrat ulterior într-un sistem informaţional complex şi unic în lume şi determină opţiunile terapeutice cele mai eficiente pentru fiecare pacient în parte.
"OnCompass", concept revoluţionar dezvoltat de compania KPS Diagnostics Co, precum şi cele mai noi tendinţe în domeniul terapiei personalizate în cancer au fost prezentate în cadrul unei Expert Meeting care a avut loc la Bucureşti şi la care au participat cei mai reputaţi medici oncologi şi specialişti din România, precum şi fondatorul companiei, dr. Istvan Peták, specialist oncolog de reputaţie internaţională.
Specialistul a declarat că provocarea actuală în domeniul terapiilor anticancer este asocierea defecţiunilor genetice cunoscute în prezent cu medicamentele anticancerigene şi cu agenţii terapeutici ţintiţi.

Potrivit acestuia, diagnosticul complex şi inovator obţinut prin efectuarea testelor moleculare creşte semnificativ şansele de stopare a evoluţiei tumorii canceroase şi de identificare de către medicul specialist a celui mai eficient tratament.
"OnCompass" este disponibil în România prin Torus Pharma, furnizor de servicii pentru companii farmaceutice şi pentru companii care furnizează echipamente şi dispozitive medicale.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!