Societatea Română de Dermatologie începe elaborarea unui Registru al bolnavilor de psoriazis la nivel naţional

on . . Accesări: 1195

Şeful Clinicii de Dermatovenerologie din Târgu Mureş, dr. Silviu Morariu, a anunţat că Societatea Română de Dermatologie (SRD) lucrează la elaborarea unui Registru al bolnavilor de psoriazis la nivel naţional, deoarece nu se cunoaşte exact numărul acestora.

'În judeţul Mureş avem o incidenţă relativ mare, datele ne situează în primele locuri la nivel naţional, fără să pot să dau o cifră absolută.

Din păcate nu avem încă un Registru, acum începe un Registru al bolnavilor de psoriazis, pentru că boala se pretează la un risc de confuzii, există un risc de subdiagnosticare, dar şi de supradiagnosticare. Eram în urmă cu 5-6 ani în primele trei judeţe din ţară la cazuri diagnosticate. Acum începe un studiu mare la nivel naţional, coroborat cu programul naţional de psoriazis. Se lucrează la registru, nu înseamnă doar să îl încarci, ci reprezintă foarte multe criterii de realizare', a arătat dr. Morariu.
Medicul a spus că specialiştii în dermatologie se confruntă acum o serie de dificultăţi în realizarea registrului, întrucât deocamdată nu se ştie dacă statul va accepta sau nu să susţină protocoalele de diagnostic.

'Aici lucrăm şi există o dificultate şi la realizarea registrelor şi la elaborarea ghidurilor de practică pentru că se tot discută. Mie mi-ar conveni să lucrez pe protocol, nu ştiu dacă statului i-ar conveni să susţină protocoalele. Aici e marea problemă, pentru că ghidul şi protocoalele le putem face foarte uşor, dar din momentul acela statul trebuie să îşi asume responsabilitatea că pe întreg teritoriul ţării pot să am criteriile de diagnostic, pot să am măsurile de examinare paraclinice şi pot să asigur condiţii corespunzătoare. Că dacă nu, n-am făcut nimic', a susţinut şeful Clinicii de Dermatovenerologie din Târgu Mureş.

Potrivit acestuia, în România se estimează că există circa 400.000 de pacienţi cu psoriazis, însă 's-ar putea ca în spatele fiecărui pacient să stea încă două cazuri nediagnosticate', adică 'două cazuri, doi pacienţi, care - sub această campanie destul de virulentă şi violentă din mass-media - au o reţinere în a se prezenta la medic".
"Sunt destul de descumpăniţi şi dezarmaţi de evoluţia bolii, de tratamentele anterioare, care au avut sau nu au avut rezultate. Şi atunci intervine acest fenomen de izolare, ceea ce este un pericol şi pentru el şi pentru noi. Pentru noi pentru că boala va evolua, va ajunge la forme extinse, avansate, în care terapia este extrem de costisitoare. Există formele uşoare, formele localizate, care beneficiază de un tratament accesibil, pe când formele grave...', a spus Morariu.

Prevenirea recurenţelor în psoriazis

Medicul a precizat că România este una din ţările care beneficiază de un program naţional pe psoriazis şi că pacienţii români au acces la cele mai noi preparate şi la tratamente similare cu cele ale bolnavilor din SUA, Anglia, Franţa etc.
'Pacienţii pot beneficia de acest tratament, chiar dacă este foarte scump. Şi aici mă refer la terapia biologică. Avem la îndemână o paletă terapeutică extrem de largă, care chiar dacă nu vindecă psoriazisul, garantează dispariţia tuturor manifestărilor pe termen mediu şi lung, poate vindeca puseul, poate asigura o evoluţie şi o integrare socială', a susţinut dr. Silviu Morariu.

Clinica de Dermatovenerologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş a iniţiat marţi, de Ziua Mondială a Psoriazisului, o campanie de informare şi educare a populaţiei 'Fii inteligent! Renunţă la prejudecăţi!', în cadrul căreia pacienţii bolnavi de psoriazis să fie consiliaţi pentru creşterea încrederii în sine, iar populaţia să fie informată că boala nu este contagioasă, iar stigmatizarea acestor bolnavi este nedreaptă.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!