Lipsa somnului duce la îngrăşare

on . . Accesări: 2645

120590129 rsLipsa somnului poate duce la schimbări în activitatea cerebrală, ceea ce face să se consume mai multă hrană, arată un studiu publicat marţi în revista ştiinţifică "Nature Communciations" şi preluat de agenţia Belga.

Alte studii depistaseră deja o corelaţie între scăderea duratei somnului şi incidenţa crescută a obezităţii în ţările industrializate, însă oamenii de ştiinţă nu au putut explica până acum mecanismele. Recurgând la imagistica de rezonanţă magnetică (IRM), o echipă de la Universitatea California a studiat creierul a 23 de persoane care nu au fost lăsate să doarmă.

Activitatea cerebrală le-a fost studiată de două ori, după o noapte în care au dormit şi după alta când nu au închis un ochi. La persoanele private de somn s-au observat perturbări în regiunile cortexului responsabile cu saţietatea, în timp ce, dimpotrivă, zonele asociate cu pofte irezistibile erau puternic stimulate.

"Am făcut şi o altă descoperire interesantă, aceea că alimentele cu cele mai multe calorii sunt preferate de cei care nu dorm", spune Matthew Walker, coautor al studiului.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste o treime din adulţii de peste 20 de ani din lume erau în 2008 supraponderali şi 11%, obezi. Numărul persoanelor supraponderale s-a dublat din 1980, cifrându-se la 1,4 miliarde de adulţi în 2008.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!