Vitamina D ar putea reduce presiunea arterială

on . . Accesări: 2118

vitamindO echipă de cercetători britanici a arătat că există o legătură probabilă între lipsa vitaminei D în organism şi apariţia hipertensiunii, o suplimentare a acestui element putând permite astfel diminuarea presiunii arteriale, scrie joi portalul www.maxisciences.com.

O echipă de medici condusă de dr. Vimal Karani S. a colaborat cu mai multe centre europene şi din SUA realizând în total 35 de analize pe 155.000 de indivizi. În urma cercetărilor, aceştia au constatat că persoanele care au avut un aport crescut de 25 hidroxivitamina D sau 25(OH)D prezintă un risc mai mic de presiune arterială crescută.

Totuşi, această legătură rămâne de dovedit. 'Corelaţia nu este o cauză', afirmă Karami, care a arătat că vor trebui aduse probe concrete.

Pentru a merge mai departe, cercetătorii au folosit pe post de marcăre variante genetice asociate cu hipertensiunea, pentru a stabili un statut individual vitaminei D. Odată analiza terminată, s-a constatat că o creştere cu 10% a aportului de vitamina D reduce cu 8,1% riscurile apariţiei hipertensiunii arteriale.

'Pentru a explica simplu, folosind această abordare, putem stabili cauza şi efectul şi putem fi relativ siguri că am ajuns la concluzia bună în privinţa acestui subiect', a explicat Vilma Karani, care a prezentat aceste rezultate, marţi, în cadrul conferinţei European Society of Human Genetics (ESHG).

Potrivit cercetătorilor, dintre persoanele analizate, cele care au prezentat cea mai mare carenţă de vitamina D proveneau din ţările occidentale. 'Studiul nostru sugerează că anumite probleme cardiace ar putea fi evitate prin administrarea de vitamina D sau a unui supliment alimentar', a mai spus specialistul.

Aceste rezultate, care trebuie aprofundate, ar putea să servească şi la detectarea diabetului de tip II sau a colesterolului. Vitamina D contribuie şi la absorbţia calciului de către organism. Ea are, deci, o importanţă capitală în special la copii, o astfel de carenţă determinând rahitismul şi apariţia altor maladii.

Potrivit specialiştilor, alimentaţia generală zilnică ar furniza doar 10% din nevoile organismului de vitamina D. În cazul în care se constată o carenţă a vitaminei D, medicii recomandă suplimente alimentare şi mai ales consumul de alimente bogate în acest element: peşte gras (somon, ton etc.), ouăle sau uleiul din ficat de morun.

Potrivit sursei, hipertensiunea afectează în prezent nu mai puţin de 14 milioane de persoane în Franţa, o incidenţă care continuă să crească şi care provoacă nelinişte în rândul medicilor ca urmare a riscurilor pe care le prezintă o presiune arterială prea crescută. Prin afectarea vaselor de sânge, presiunea arterială este recunoscută ca favorizând apariţia maladiilor cardiovasculare.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!