Medicii vor fi obligaţi să-şi facă asigurare de malpraxis

on . . Accesări: 1963

medici malpraxis rsMinisterul Sănătăţii lucrează la un proiect de lege care îi va obliga pe toţi medicii să-şi facă poliţă de asigurare pentru malpraxis, iar în cazul producerii unei erori medicale, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă, a precizat Petru Melinte, reprezentant al MS.

"Devine obligatorie asigurarea atât a medicilor, cât şi a întregului personal medical care este implicat în furnizarea serviciilor de sănătate.

La ora aceasta, poliţele de asigurare sunt foarte ieftine ca medie, dar variază de la câţiva euro la câteva sute de euro. Evident că în momentul în care va fi introdusă obligativitatea despăgubirilor civile, asiguratorii vor creşte valoarea poliţelor.

Noi sperăm ca prin concurenţă lucrurile să nu ducă chiar la ceva nesustenabil (...) poliţele să poată fi susţinute de medici din salariile actuale, nu din plicuri şi alte foloase suplimentare. Avem discuţii destul de serioase în ce măsură instituţiile care angajează medicii ar putea plăti o bună parte din poliţa de asigurare. N-am reuşit să identificăm încă o anume suma", a spus Petru Melinte.

În momentul de faţă doar medicii care lucrează la instituţii care încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate au poliţe de asigurare pentru malpraxis.

"Din păcate, poliţele lor de malpraxis sunt în general la minimum şi se referă doar la daunele materiale care sunt mult reduse în comparaţie cu cele morale. De exemplu, pentru asistenţi poate să fie şi câţiva euro pe an", a spus Melinte.

Şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a atras atenţia, într-o intervenţie video în cadrul unei conferinţe privind medierea în cazurile de malpraxis medical, asupra problemei medicilor neasiguraţi.

"Problema majoră a fost şi este faptul că medicii nu se asigură, iar pacienţii care au probleme din cauza unui malpraxis nu pot să obţină ce trebuie să obţină de la asigurări, acesta este motivul pentru care trebuie să modificăm modul de lucru. În al doilea rând este birocraţia foarte grea. (...) De multe ori cazurile ajungeau direct în instanţă şi atunci dura, populaţia era foarte nemulţumită", a susţinut Raed Arafat.

Potrivit lui Petru Melinte, există aproximativ 200 de cazuri de malpraxis la nivel naţional.

"Marea lor majoritate s-au stins. Adică s-au înţeles cu pacienţii. Foarte puţini ajung în judecată. Din cunoştinţa mea, chiar în puşcărie n-au ajuns, probabil ceva sancţiuni cu suspendare", a arătat Petru Melinte.

Medicii, pacienţii şi asiguratorii vor fi nevoiţi, conform noului proiect de lege, care va fi supus dezbaterii publice, să negocieze înainte de a se adresa unui mediator sau de a face apel la instanţă.

"Procedura pe care o propunem noi este anterioară medierii. Deci este o negociere care are loc împreună cu asiguratorul şi care nu este o procedură juridică. Este o procedură amiabilă şi care duce la stingerea conflictului", a explicat Petru Melinte.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii se gândeşte la elaborarea unui Ordin comun cu alte ministere precum Ministerul Justiţiei prin care să se plafoneze daunele morale care trebuie plătite de medici sau de instituţiile spitaliceşti în cazurile de malpraxis.

"Ne dorim foarte mult ca lucrurile să nu explodeze, să ajungem să putem plafona daunele morale. Asta este un lucru extrem de important pentru că dacă ne apucăm să facem un calcul cu daune morale de 500.000 de euro asigurările vor fi undeva la zeci de mii de euro şi societatea în sine nu suportă aşa ceva. Este greu să îl pui pe un medic care câştigă în mod oficial 500 sau 600 de euro să plătească daune de zeci de mii de euro. Ne-am gândit la tot felul de plafoane, dar trebuie gândit în funcţie de un calcul pe care în general îl fac asiguratorii. În momentul de faţă fiecare cere cât vrea să ceară, instanţa dă cu bună-credinţă aceste sume şi care apoi nu ştim cine poate să le plătească", a mai spus acesta. 

Asiguratorii au spus că doar daunele, fără cheltuielile de administrare, se ridică la 70% din cât încasează pentru asigurările de malpraxis şi cele de sănătate, iar cheltuielile de administrare ajung la peste 30%, ceea ce înseamnă că poliţele de malpraxis nu reprezintă o afacere profitabilă pentru asiguratori.

"Asigurările de sănătate şi cele de malpraxis, în total volumul de prime, deţin o pondere infimă, 0,22% - asigurări de malpraxis, circa 1% - asigurări de sănătate, după ultimele cifre din anul 2012. Anul trecut, la asigurările de malpraxis medical, rata daunei pe indicatorii tehnici a ajuns la circa 71%, iar rata cheltuielilor este de aproximativ 30%. Deci pe această linie de business, asiguratorii sunt pe pierdere", a declarat Florentina Almăjanu, director general al Uniunii Naţionale a Societăţii de Asigurare şi Reasigurare din România.

În ceea ce priveşte medierea, ea va fi obligatorie de la 1 august.

"De la 1 august, dacă nu te-ai adresat mediatorului, nu poţi merge mai departe. Se poate continua procedura judiciară, dar trebuie să faci dovada că ai încercat această împăcare cu partea cealaltă. Împăcarea înseamnă că s-a ajuns la o soluţie comună pe care şi-o aleg părţile. În caz contrar, dacă eşti reclamant ai riscul să ţi se respingă ca inadmisibilă acţiunea, dar dacă acţiunea este deja începută judecătorul poate să constate atitudinea părţii celeilalte care refuză medierea", a declarat Elena Bustea, preşedinte al Asociaţiei Centrul Avocaţilor Mediatori.

La rândul său, deputatul PNL Alina Gorghiu, iniţiator al legii medierii, a spus că în Germania, de exemplu, peste 80% din cazurile de malpraxis sunt rezolvate prin mediere şi doar 20% ajung în instanţe.

Conferinţa "Legea 115/2012 - medierea în cazurile de malpraxis medical" a fost organizată de Asociaţia "O şansă pentru viitor", Institutul Internaţional de Mediere, Asociaţia Centrul Avocaţilor Mediatori şi CM Medical.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!