Protocol referitor la proceduri de siguranţă a pacientului în cazul operaţiilor, implementat de Ministerul Sănătății

on . . Accesări: 1528

iStock 000010193103Small rsMinisterul Sănătăţii va introduce un protocol referitor la procedurile de siguranţă a pacientului în cazul intervenţiilor chirurgicale, document elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi implementat în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, că protocolul se aplică în prezent în Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia.


Potrivit acestuia, protocolul va fi postat pe site-ul Ministerul Sănătății în două-trei săptămâni.

Secretarul de stat a dat exemplul medicului anestezist, care completează o fişă în care sunt trecute riscurile pentru pacient, dar şi un istoric al acestuia, fişă pe care o bifează în faţa pacientului.


"Dorim să-l implementăm la nivel naţional. În schimb, pentru manichiură, pedichiură putem face doar acţiuni de control. Este important ca populaţia să fie conştientă de riscurile la care se expune şi să ceară să vadă dacă briciul este steril sau la cosmetică dacă ustensilele sunt sterilizate. La medic acest lucru poate fi uşor verificat, deoarece el desigilează instrumentarul, seringa în faţa pacientului", a arătat Pană.

Secretul oricărei operaţii reuşite: anestezia.


Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a susţinut că organismele de control ale instituţiei nu sunt foarte active şi de aceea va reorganiza Inspecţia Sanitară de Stat.


Declaraţiile au fost făcute cu ocazia semnării unui acord de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, al cărei preşedinte este Vasile Barbu.


Ministrul Sănătăţii a evidenţiat importanţa acestor parteneriate, pentru că nu vor mai fi luate măsuri "fără ca pacienţii să ştie despre ce este vorba".


Eugen Nicolăescu a mai anunţat că până la sfârşitul anului vor fi stabilite programele naţionale de tratament şi prevenţie pentru perioada 2013-2014. El a spus că banii sunt puţini şi de aceea cu cât vor fi mai bine folosiţi cu atât va fi mai bine pentru pacienţi.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!