Clubul Rotary susţine pregătirea de specialişti în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice

on . . Accesări: 3341

Clubul Rotary România - Republica Moldova susţine pregătirea tinerilor specialişti români în domeniul chirurgiei cardiovasculare şi anesteziei pediatrice în Israel, balul Rotary care a avut loc, vineri seara, la Palatul Parlamentului, având ca scop promovarea şi susţinerea proiectului "Salvaţi inima unui copil"...
Radu Popescu, guvernatorul Clubului Rotary, a declarat, cu acest prilej, că proiectul va fi un parteneriat public - privat cu Ministerul Sănătăţii iar selecţia medicilor care vor pleca într-o primă etapă va fi făcută de specialişti. El a precizat că până acum, cu sprijinul ''rotarienilor'' din Israel, au fost operaţi copii cu probleme cardiace la Spitalul Wolfson din Tel Aviv gratis, cheltuielile de transport pentru mamă şi copil, cheltuieli adiacente legate de analize medicale preoperatorii, fiind suportate de Clubul Rotary România - Republica Moldova.

Radu Popescu a mai precizat că alţi douăzeci de copii vor fi operaţi în următorii doi ani în Israel prin bunăvoinţa colegilor de acolo.

"Până acum Clubul Rotary România - Republica Moldova a reuşit să trimită în Israel zece copii cu malformaţii cardiace. Ei sunt foarte bine şi proiectul nostru continuă. Selecţia copiilor a fost făcută de medicii din Israel. Frecvenţa cu care trimitem este de doi copii la două luni şi jumătate împreună cu mamele lor", a declarat responsabila proiectului, Magdalena Iorga. Ea a precizat că pentru prima echipă care pleacă a fost deocamdată selectată dr. Georgiana Rusu, cardiolog de la Spitalul de Copii din Iaşi şi urmează a fi selectaţi trei medici de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.
Ministrul sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat că este vorba despre un parteneriat cu Clubul Rotary, Ministerul Sănătăţii fiind partener pentru că este vorba de o problemă majoră, cea a chirurgiei cardio-vasculare la copii, pentru care s-a făcut şi un program strategic pentru următorii trei ani.

"Eforturile pe care încearcă să le facă Rotary România, mai ales în privinţa instruirii personalului, trimiterea unor medici, asistenţi, personal tehnic în alte ţări sunt importante pentru pregătirea resurselor umane. Trebuie să găsim toate modalităţile să dezvoltăm acest sector şi alte sectoare, bineînţeles. Am lansat un program şi am semnat un parteneriat cu Italia, acest proiect vine în completare, nu îl anihilează pe celălalt. Fiecare efort în plus care vine pentru instruirea resurselor umane, pentru a face acest sector prezent în România este un efort binevenit", a punctat ministrul sănătăţii.
Dr. Raed Arafat a spus că numărul copiilor cu malformaţii congenitale se estimează undeva la 1500 -2000.

"În următorii doi-trei ani avem ca ţintă să ajungem la cel puţin 1000 de operaţii pe an în România, în prezent se fac între 200 - 350 operaţii pe an. Creşterea complexităţii operaţiilor şi creşterea numărului de operaţii este ţinta noastră şi asta nu se poate face decât dacă se formează chirurgi în plus, personal tehnic care să se ocupe de această categorie de pacienţi extrem de fragilă. Vorbim de nou-născuţi, unii prematuri", a subliniat ministrul sănătăţii.
Sursa: Agerpres

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!