A început a doua etapă de redistribuire a personalului din unităţile sanitare reprofilate

on . . Accesări: 4473

dr-steto.jpgMinisterul Sănătăţii a publicat lista locurilor care au rămas vacante în urma primei etape de redistribuire. Redistribuirea personalului din unităţile sanitare care se reprofilează se va face în 3 etape. În zilele de 04 şi 05 aprilie 2011, direcţiile de sănătate publică au realizat  redistribuirea personalului care a optat pentru unităţile din acelaşi judeţ. Joi, 7 aprilie, au fost încheiate decizii de redistribuire pentru 2630 angajaţi din cei 2824 angajaţi care au depus cerere de redistribuire.

Pentru cei care nu şi-au ales post sau nu au avut loc în acelaşi judeţ, în 14 şi 15 aprilie 2011, se va face redistribuirea în unităţile din judeţele limitrofe. Începând cu data de 12 aprilie 2011 se pot depune cereri la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Procesul se va încheia în zilele de 28 şi 29 aprilie 2011, atunci când se va face redistribuirea la nivel naţional. La această redistribuire participă cei care au optat direct pentru această etapă (în principal medicii rezidenţi care au posibilitatea să găsească posturi mai aproape de casă) sau cei care nu au putut fi redistribuiţi în primele etape, din diverse motive.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!