Campania ''Află că eşti bine!'', pentru diagnosticarea cancerului de sân

on . . Accesări: 3364

ccsanului.jpgUna din opt femei va face cancer de sân de-a lungul vieţii, potrivit statisticilor internaţionale, dar un aspect pozitiv este că 98% dintre aceste femei se vindecă, a declarat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului la Sân, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană. Tratamentele au evoluat, existând în prezent terapii noi care ajută şi care au ajuns şi în ţara noastră, dar din păcate doar un număr mic de femei au acces la ele, a menţionat ea, cu prilejul manifestărilor organizate în cadrul campaniei pentru sănătatea sânilor 'Află că eşti bine!' - eveniment organizat de Fundaţia Renaşterea şi Avon România -, ajunsă acum la a opta ediţie.

Potrivit datelor Centrului de statistică a Ministerului Sănătăţii, în anul 2000 s-au înregistrat 6.107 cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de sân, iar în 2009, numărul acestora a ajuns la 8.576. Dr. Gabriela Popescu, de la Centrul Fundaţiei Renaşterea, a recomandat tuturor femeilor să se examineze, să-şi facă un consult anual. Ea a subliniat că pentru femeile până în 40 de ani se face o ecografie pentru depistarea eventualelor modificări la nivelul sânului, pentru cele între 40 şi 50 de ani, o mamografie la doi ani şi pentru cele peste 50 de ani - o mamografie anuală. Medicul a atras atenţia asupra faptului că şi bărbaţii pot face cancer de sân, în cazuri mai rare. În acelaşi timp, femeile trebuie să se obişnuiască să-şi facă lunar autopalpare, a mai spus dr. Gabriela Popescu.

La rândul său, prof. conf. dr. Daniel Popescu a apreciat campania pe care o desfăşoară Fundaţia Renaşterea, remarcând că aceasta a avut efecte importante în informarea şi educarea populaţiei, dar a adăugat că, din păcate, a întâlnit paciente care au venit la medic după 10-15 ani, perioadă în care nu efectuaseră niciun consult, ceea ce nu este de acceptat. El a spus că nu există o statistică a cancerului, deoarece nu există un registru, dar se estimează că sunt diagnosticate cam 6.000 de femei, însă această estimare nu are la bază date ştiinţifice. Profesorul Popescu a subliniat că în Bucureşti s-a înregistrat o creştere în ultimii ani, dar datorită faptului că femeile sunt mai informate şi vin mai frecvent la medic, mortalitatea prin cancerul de sân a scăzut în ultimii 5 ani.

În cele două centre ale Fundaţiei Renaşterea, realizate cu suportul companiei Avon, s-au înregistrat 22.000 consultaţii, 21.000 de examene imagistice (mamografii) şi 9.000 de ecografii). Fundaţia are în vedere, în proiectele sale viitoare, digitalizarea mamografelor, ca în acest fel să fie examinat un număr mai mare de femei./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!