A fost identificată gena răspunzătoare de declanşarea maladiei Parkinson

on .

parkinsons.jpgBolnavii de Parkinson au noi speranţe după ce o echipă de geneticieni americani a anunţat identificarea unei gene a cărei mutaţie declanşează această boală incurabilă. O eventuală inhibare a acestei gene poate opri evoluţia bolii încă din primele ei stadii. Maladia Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joaca un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii au drept simptome gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală, pierzându-şi controlul asupra acţiunii musculare.

Un bolnav de Parkinson ajunge la aceste simptome foarte târziu în evoluţia bolii, după ce aproximativ 80% din celulele nervoase din zona afectată sunt iremediabil pierdute. Oamenii de ştiinţă au descoperit mutaţia genetică responsabilă de moartea celulelor nervoase şi sunt optimişti cu privire la sinteza unor medicamente care să blocheze acţiunea distructivă a acestei gene.

Prof. Bingwei Lu de la Stanford University, California, coordonatorul studiului care a dus la această descoperire a precizat că gena a cărei mutaţie este responsabilă de declanşarea bolii este MicroARN, genă al cărei rol în organism a început să fie descoperit abia recent. Gena MicroARN este responsabilă şi pentru declanşarea anumitor tipuri de cancer, de disfuncţii cardiace şi de probleme ale sistemului imunitar.

'Acum am aflat însă că este implicată şi în această boală neurodegenerativă', a precizat cercetătorul american. Conform unei analize publicată în ultimul număr al revistei Nature, mutaţia acestei gene împiedică activitatea neuronală normală, conducând spre suprasinteza a cel puţin două proteine care pot duce la moartea celulelor nervoase.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!