Aparatură medicală de ultimă generaţie la ROMMEDICA 2009

on . . Accesări: 4506

romedica.jpgÎntre 23 şi 25 aprilie, ROMEXPO S.A. organizează cea de-a XIX-a ediţie a expoziţiilor dedicate sistemului de sănătate publică şi privată, ROMMEDICA, ROMPHARMA şi ROMOPTIK, manifestări adresate medicilor de toate specialităţile şi managerilor de spitale. Nivelul calitativ al ROMMEDICA  a fost confirmat prin atestarea sa de către UFI, cel mai prestigios organism internaţional de profil. La această ediţie participă 120 de firme din 7 ţări, respectiv Austria, China, Germania, India, Italia, Romania, Ungaria. ROMMEDICA, ROMPHARMA şi ROMOPTIK îşi propun să vină în sprijinul specialiştilor din domeniile abordate, oferindu-le cele mai noi tehnologii, aparatură de ultimă generaţie şi produse farmaceutice, rezultate din cele mai recente cercetări.

Numărul firmelor noi, care participă pentru prima dată la acest eveniment expoziţional reprezintă 12% din totalul participanţilor, iar gradul de internaţionalizare al expoziţiei este de 20%.         
În cadrul ROMMEDICA, între 23 şi 25 aprilie se defăşoară Conferinţa Internaţională Prezentul şi Viitorul în Sistemele de Sănătate, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi ROMEXPO S.A., în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bucureşti  şi Asociaţia Medicală Română. Conferinţa  va reuni personalităţi de renume ale lumii medicale, din rândul cărora amintim  Prof. Marian Constantinescu, Prof.Dr. Petrişor Geavlete, Prof. Dr. Mircea Beuran, Dr. Radu Dop şi alţii. Medicii specialişti care participă la manifestarile ştiinţifice organizate în cadrul ROMMEDICA primesc 16 puncte de EMC (Educaţie Medicală Continuă).

În complementaritate cu tematica abordată de ROMMEDICA, ROMPHARMA şi ROMOPTIK, în aceeaţi perioadă se desfăşoară şi cea de-a XXI-a ediţie a DENTA, manifestare expoziţională cu vânzare  ce reuneşte 180 de firme din 18 ţări. Expozanţilor tradiţionali li s-au alăturat 34 firme noi, ceea ce reprezintă 19% din totalul expozanţilor, gradul de internaţionalizare al expoziţiei fiind de 29%. O noutate a acestei ediţii o reprezintă organizarea primului Congres al Societăţii Române de Reabilitare Orală, cu tema Actualităţi în Medicina Dentară din România, eveniment organizat de Asociaţia Româna de Stomatologie cu Practică Privată din România -Ardeal Nord, în colaborare cu Societatea Română de Reabilitare Orală. Participanţii la manifestările ştiinţifice organizate în cadrul DENTA, vor primi 40 de puncte EMC (Educaţie Medicală Continuă).

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!