A fost descoperit un nou medicament împotriva obezităţii

on . . Accesări: 5803

obeza.jpgUn medicament care poate ajuta obezii să piardă 20% din greutate a fost descoperit întâmplător de un grup de cercetători danezi care intenţionau să producă un medicament pentru tratarea Alzheimer şi Parkinson. Din datele existente se pare că medicamentul este de două ori mai eficient decât cele anti-obezitate deja existente pe piaţă. Cercetătorii susţin că noul drog poate fi echivalentul inelului gastric sau a operaţiei de bypass gastric.

Astfel, combinat cu o dietă corespunzătoare, medicamentul poate ajuta pacienţii obezi să slăbească 20% din greutatea lor, în şase luni. Acesta reduce senzaţia de foame şi previne mâncatul în exces, acţionând asupra substanţelor din creier responsabile de pofta de mâncare. Medicamentul a fost creat de compania daneză Neurosearch pentru tratarea Alzheimer şi Parkinson, iar în timpul testelor cercetătorii au observat că pacienţii au înregistrat o pierdere în greutate. În urma acestor observaţii compania a cerut cercetătorilor de la departamentul de nutriţie al Universităţii Copenhaga să testeze medicamentul ca tratament împotriva obezităţii.

Testele au fost făcute pe 161 de pacienţi de peste 100 de kilograme şi au arătat că, după şase luni de tratament combinat cu o dietă uşoară, pacienţii au slăbit cu 10 kilograme mai mult decât cei cărora le-au fost date pastile placebo.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!