Astmul este una dintre cauzele principale ale morbidităţii cronice şi mortalităţii din întreaga lume. Denumiri precum, bronşită astmatiformă, traheobronşită spastică, wheezing recurent, tuse iritativă cronică, sindrom disfuncţional reactiv al căilor aeriene, etc. pretează fie la confuzii, fie nu acoperă realitatea astmului bronşic, şi de aceea nu se recomandă a fi folosite. La copil, diagnosticul de wheezing recurent poate fi acceptat .

Definiţia astmului bronşic
- Clinic: boală cronică a căilor aeriene cu episoade recurente de wheezing, dispnee, constricţie toracică şi tuse – în special noaptea
sau dimineaţa devreme, respectiv obstrucţia ocazională a fluxului aerian, adesea reversibilă spontan, sau sub tratament.
- Funcţional: hiperreactivitatea căilor aeriene
- Patogenic: inflamaţie cronică în care sunt implicate multe elemente celulare

Diagnosticul corect al astmului este esenţial din cel puţin două motive: astmul este o boală cronică, practic incurabilă; ca urmare etichetarea unui pacient cu astm are consecinţe sociale şi psihologice importante, respectiv tratamentul antiastmatic este cronic şi trebuie urmat pe termen lung (chiar pentru toată viaţa); ca urmare efectele secundare, chiar daca sunt mici, trebuie balansate de un beneficiu corespunzător.
Diagnosticul astmului este dificil din cel puţin două motive:
• Manifestările astmatice pot fi intermitente şi din această cauză subapreciate de pacienţi şi medici
• Manifestările astmatice sunt nespecifice ceea ce conduce relativ des la un diagnostic eronat (supradiagnostic sau, mai des, subdiagnostic)

Manifestările astmatice
Diagnosticul de astm este sugerat de prezenţa simptomelor astmatice: dispneea, tusea, wheezing-ul (respiraţie şuierătoare), senzaţia de constricţie toracică.  Aceste simptome sunt relativ nespecifice.
Anumite caracteristici pot sugera astmul mai degrabă decât alte boli: variabilitatea (în cursul aceleiaşi zile sau de la o zi la alta sau de la un sezon la altul) şi/sau intermitenţa (normal între manifestări); agravare nocturnă sau dimineaţa devreme; apariţia după factori declanşatori specifici (alergene, antiinflamatorii nesteroidiene) sau nespecifici (fum, mirosuri puternice, aer rece, efort fizic, beta-blocante sistemice sau locale); ameliorare sau dispariţie după tratament antiastmatic, istoric personal sau familial de astm sau alte boli atopice (rinită alergică, dermatită atopică)

Astmul tusiv (tusigen) este o formă particulară de astm care se manifestă exclusiv sau predominant prin tuse. Wheezing-ul este în mod caracteristic absent, însă dispneea poate fi prezentă dar subapreciată de pacient. Astmul tusiv trebuie diferenţiat de alte cauze de tuse cronicăca : bronşita eozinofilică, reflux gastroesofagian, rinoree posterioară şi sinuzită cronică (cunoscută și sub noua denumire de sindromul tusei de căi aeriene superioare – “upper airway cough syndrome”), tratamentul cu inhibitori de enzimă de conversie a angiotensinei, disfuncţia de corzi vocale. Diagnosticul astmului tusiv necesită punerea în evidenţă a variabilităţii funcţiei pulmonare sau a
hiperreactivităţii bronşice şi uneori evaluarea sputei induse pentru prezenţa de eozinofile.
Despre testele de diagnostic vom vorbi detaliat într-un articol viitor.